Casa din Predeal, construita in 1927, pare a fi scoasa din povesti. Casa, folosita de Nicolae Ceausescu ca resedinta de protocol, este protejata de o priveliste aproape magica. Terenul, de peste 1.300 mp, in partea din fata, de unde se vede abruptul Nordic al Muntilor Bucegi, este dominat de cativa brazi batrani, iar in spate, ofera o priveliste catre Muntii Piatra Mare si Postavarul.

Povestea casei din Predeal incepe in 1927. Casa a fost construita de Teodor Vasilescu, iar ulterior, in 1934 imobilul a fost achizitionat pentru 160.000 lei de catre Comitetul Scolar al Municipiului Ploiesti.

Predeal

In timpul perioadei comuniste, incepand cu anii ‘50, imobilul a fost folosit ca resedinta de protocol. Astfel, casa a fost prima resedinta din Predeal a lui Nicolae Ceausescu in perioada in care acesta activa ca general – maior, ministru adjunct la Ministerul Apararii Nationale si sef al Directiei Superioare Politice a Armatei. Pe aceasi strada se afla vila de protocol folosita de Ceausescu in perioada in care a fost Secretar General al Partidului Comunist, ne-au povestit reprezentantii Coldwell Banker Alpin. Zona Cioplea, unde este amplasata casa construita in perioada interbelica, a ramas si acum una a locuintelor de protocol. In apropiere se afla, spre exemplu, si vila de protocol folosita de Traian Basescu.

Vila protocol Ceausescu

Fiind o locuinta de protocol, casa a fost bine intretinuta pana in 1990, cand din nefericire a urmat o perioada de degradare. Soarta casei s-a schimbat in 2003, cand vila a fost achizitionata de un om de afaceri din Brasov, care cucerit de imobil, a si demarat rapid procesul de renovare al imobilul. Dupa finalizarea procesului de renovare si primul weekend petrecut in propaspat renovata casa de vacanta, cuceriti de farmecul si energia locului, omul de afaceri, impreuna cu familia, a hotarat sa transforme aceasta locuinta de vacanta in resedinta permanenta si aproape imediat s-au mutat din Brasov in "casa de vacanta", unde au locuit vreme de cativa ani. Trecerea in proprietatea omului de afaceri a insemnat si schimbarea numelui vilei. Cat timp a fost in proprietatea statului, vila a purta numele de "Vanatorul". Ulterior, numele a fost schimbat in "Vila Andreea".

Vila protocol Ceausescu

Casa, cu o suprafata utila de 256 mp si un teren de 1.350 mp, este scoasa la vanzare pentru 380.000 euro, au declarat oficialii Coldwell Banker Alpin, compania care promoveaza in exclusivitate aceasta proprietate. Una dintre caracteristicile distinctive ale casei este ca desi este amplasata pe versant dispune de singurul teren plan din zona, potrivit lui Horia Halmagi, broker in cadrul Coldwell Banker Alpin.

“Structura de rezistenta este realizata pe fundatii continue din beton armat si piatra, stalpii si centurile sunt din beton armat, zidurile portante din caramida, iar acoperisul este cu sarpanta din lemn cu invelitoare din tigla. Balconul (cerdacul) de la etaj, amplasat ca o centura in jurul vilei, este inchis pe structura de lemn si termoizolat la interior cu lambriu”, a detaliat Halmagi, adaugand ca etajul este nivelul principal al imobilului si atat accesul la parter cat si cel la etaj se face prin doua intrari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri