1 Martie 2019

Antreprenor HoReCa: Strainii din Romania gasesc solutii la toate problemele. De ce nu facem ca ei?



Dupa ce a lucrat 12 ani in Italia, Nicuta Enache s-a intors in Romania, unde si-a deschis propriul business. Este proprietarul restaurantului Osteria Ciao Niki si este un exemplu care demonstraza ca se pot face lucruri, si se pot face bine, chiar in Romania.

Nicuta Enache a lucrat in Italia in industria HoReCa, iar in 2014, atunci cand s-a intors acasa, stia ca vrea sa isi deschida un restaurant si stia adresa Registrului Comertului. Atat! Cu o putere de munca fantastica si cu dorinta de a reusi, Nicuta si-a lansat restaurantul la doar cateva luni de la intoarcerea in tara. Patru ani de zile mai tarziu, business-ul Nicutei s-a extins, la fel si echipa cu care lucreaza. Anul acesta urmeaza sa deschida al doilea restaurant.

"Am locuit 12 ani in Italia, m-am intors si am luat-o de la zero si nu ma asteptam sa imi puna cineva un covor rosu inainte. Experienta de acolo am adus-o cu mine aici, in Romania. Stam si numai ne plangem, dar noi facem ceva in tara noastra? In Italia, lucram intr-o singura zi la 3 restaurante. Eu am demonstrat ca in 4 ani poti sa faci ceva si acasa", a declarat Nicuta Enache, la conferinta HR 2.0, organizata de wall-street.ro.

De fiecare data cand este intrebata de ce a renuntat la viata din Italia pentru a se intoarce in Romania, Nicuta spune ca a vrut sa construiasca ceva trainic in tara ei si ca nu este speriata de lucrurile care la noi nu functioneaza (inca) la fel de bine ca in alte tari occidentale, pentru ca "tine de mentalitatea oamenilor sa schimbe ceva".

"Poate nu e atat de rau ca multi pleaca din Romania, pentru ca sunt multi alti romani care se intorc acasa. Ei se intorc cu o alta mentaliate, pe care o implementeaza aici, si pot schimba lucrurile", a mai precizat Nicuta.

In plus, spune ea, strainii care vin in Romania si gasesc oportunitati de business ar trebui sa fie exemple pentru noi si sa ne motiveze.

Orice strain gaseste la noi in tara o oportunitate. Strainii care vin in Romania gasesc solutii la toate problemele. Ei vin la noi in tara si noi muncim pentru ei. De ce nu putem sa facem noi ce fac strainii in Romania?"

Nicuta Enache, proprietar Osteria Ciao Niki

Ca orice antreprenor in industria ospitalitatii, Nicuta are probleme in a-si gasi angajati constanti. In prezent are 10 angajati. "Muncesc 24 din 24. Am nevoie de oameni, dar nu gasesc. Oamenii se plang ca nu isi gasesc locuri de munca, insa eu am o problema ca nu gasesc sa-i angajez", a declarat Nicuta.

Antreprenoarea sustine ca nu factorul financiar ii descurajeaza pe romani sa lucreze, ci, mai degraba, fug de munca. "Nu e o problema de motivatie financiara. Romanii s-au invatat sa traiasca cu bani putini", a adaugat aceasta.

Citeste si: Daniel Mischie, CEO City Grill: Solutia salvatoare pentru Romania, 3.000 de lei salariu minim

Partenerii Conferintei HR 2.0. sunt Lugera, VASTINT, Cegeka, CBRE, myhive si Result.



Citeste si