Consiliul de turism al Kazakhstan-ului va folosi expresia "very nice" / “foarte plăcut” din filmul Borat 2 pentru a-și promova turismul intern, potrivit BBC News.

Oficialii din Kazakhstan au ales această frază pentru promovare considerând filmul ca fiind un instrument perfect de marketing.

Astfel, au fost făcute deja publice scurte materiale publicitare care scot în evidență peisajul și cultura țării, iar personajele din videoclipuri folosesc des expresia lui Borat, "very nice".

"Natura Kazakhstanului este foarte plăcută. Mâncarea este foarte plăcută. Iar oamenii, în ciuda glumelor făcute de Borat, sunt printre cei mai plăcuți oameni din lume", a declarat Kairat Sadvakassov, vicepreședinte al turismului Kazakh.

Potrivit New York Times, consiliul de turism a fost convins să folosească expresia de către Dennis Keen și prietenul său, Yermek Utemissov. Aceștia au fost cei care au venit cu ideea și apoi au produs și reclamele. Reacția utilizatorilor de social media a fost una pozitivă, mulți dintre aceștia spunând că reclamele valorifică filmul și transmit un mesaj pozitiv.

Un film foarte controversat

Cel de-al doilea film a avut parte de o primire mixtă. În Kazakhstan, peste 100.000 de oameni au semnat o petiție online cerând anularea difuzării filmului după lansarea trailer-ului.

În 2006, la lansarea primului film Borat, autoritățiile din Kazakhstan au interzis filmul și lansarea acestuia pe DVD iar oamenilor li s-a interzis inclusiv accesul pe pagina de internet a filmului. Oficiali au considerat că filmul a portretizat Kazakstanul ca fiind o țară rasistă, sexistă și primitivă.

Filmul a provocat indignare și în România, unde un întreg sat a spus că a fost „umilit” de film. Satul a fost folosit ca fundal pentru casa lui Borat. Locuitorii au spus că li s-a spus că filmul va fi un documentar, dar, în schimb, au fost descriși ca fiind persoane înapoiate și criminali.

VIDEO Trailer Borat 2

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri