Review restaurant George Butunoiu: Cel mai bun sandvici din lume

Acum lucrurile merg în felul următor în lume: cineva cu multe milioane de folouărși pe Internet zice ceva, nu contează prea mult ce. Imediat după aceea, „știrea” e preluată de toată lumea și cuvintele acelea sunt înscrise în Registrul cu Lucrurile Importante ale Umanității, și oamenii își vor adapta viața după ele, în consecință.

Așa s-a întâmplat și acum câțiva ani, când un influensăr american a spus că nu știu care sandvici vietnamez e cel mai bun sandvici din lume. În câteva zile știrea a ajuns în toate ungherele pământului. Și în București, desigur, la noi apărând și la TV, chiar și în presa „quality”. Eu nu mănânc niciodată sandviciuri, însă știrea tot m-a făcut să ies din casă și să cumpăr și eu unul, să văd cum este. A fost un sandvici bun, nimic de zis. Am scris chiar și un articol despre el, după această probă existențială.

Am aflat de curând că Gabi Faflei a lansat o nouă linie de business, pe lângă Japanosul cu care a ajuns faimos și s-a și îmbogăţit. O bucătărie vietnameză autentică, în care gătesc doi vietnamezi, ajutați și de alte făpturi cu ochii oblici, din ce am reușit eu să zăresc printr-o ușă întredeschisă. Acum face doar delivery, dar vor avea și un mic bistrou vietnamez în primăvară, când va bate virusul în retragere. Au numit-o Miss Pho, după numele bunicii unuia dintre bucătari, și am scris și noi despre asta.

Dacă aduci un vietnamez în Europa, îl legi la ochi și îi dai să guste diverse mâncăruri din restaurantele vietnameze, și apoi îl întrebi ce a mâncat, nu va ști să-ți răspundă. Dacă îi spui că a mâncat mâncare vietnameză, va face ochii mari și va rămâne cu gura căscată câteva clipe, apoi va spune că da, desigur, e interesantă și chiar bună – așa sunt asiaticii, politicoși și îndatoritori, nu te contrazic în public.

Citeste si:
Prezentarea experienței de lucru în CV-urile managerilor
Prezentarea experienței de...

Da, într-adevăr, mâncarea lor din Asia e cu totul diferită de cea cu nume identic din Europa și din America. Nu spun acum că una ar fi mai bună decât cealaltă, pentru că nu vei găsi vreodată două păreri la fel în această privință, spun doar că sunt foarte diferite.

Mi-a trimis și mie Gabi Faflei un pachet cu noua lui mâncare vietnameză de la Miss Pho. Și chiar l-am așteptat cu multă curiozitate. Pho beef (oase de vită, nucșoară, anason, cinamon, ginger, ceapă albă, sare, zahăr, paste tăiței, coriandru, ceapă verde, carne de vită, muguri de soia, lime, sos pește, ardei iute), porc thit kho (carne de porc thit kho, carne porc fleică, suc de mere, sos de pește, zahăr brun, ouă, amestec de murături, castraveți, coriandru, ardei iute, ceapă prăjită, lime, orez), fried noodle shrimp (creveți, ouă, varză China, ceapă roșe, ceapa verde, muguri de soia, coriandru, lime, paste veggie, sos de stridii, sos de pește, zahăr brun, piper), fried rice de porc (ceafă de porc, lemon grass, usturoi, ardei iute, zahăr brun, sos de pește, soia dark, orez, ceapă roșie, ceapă verde, ouă, ceapă prăjită, vin de orez, coriandru, piper, lime, urechi de lemn) și un banh mi sandwich: baghetă, chiftele de bahmi cu carne tocată, lemon grass, zahăr brun, ajinomoto, sos de pește, castraveți, coriandru, amestec de murături (morcovi, daikon ridiche, zahăr, oțet de mere), ceapă roșie, spicy mayo, hoisin.

Citeste si:
Review restaurant George Butunoiu: 20 de ani de Mesogios în București
Review restaurant George...

Prima surpriză a fost că mâncarea lor Miss Pho seamănă mai mult cu cea din Vietnam decât cu cea europeană. Nu e bucătărie fină, dimpotrivă, e o mâncare aspră, la care simți gusturile primare, cele ale produselor și ingredientelor – cam așa cum ți se întâmplă în Sicilia, de pildă, când ajungi prima dată și simți gustul făinii aspre, nerafinate, adusă direct de pe câmp și pusă în aluatul de paste sau de pizza.

Dar marea surpriză de la Miss Pho a fost sandviciul, pe care l-am mâncat tot, cât era el de mare! Adică ceva ce nu-mi aduc aminte să fi făcut în alte situații, în afara celor în care eram pur și simplu lihnit de foame și nu aveam altă opțiune. Da, sandviciul lui Gabi Faflei a fost cel mai bun sandvici de care îmi aduc aminte să fi mâncat vreodată…

Citeste si:
Atifco ia fasole din Etiopia. Pretul, mai mare decat carnea de pui
Lucian Radu, Atifco: Am fi...

Sursa foto: George Butunoiu

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Setari Cookie-uri