Alegerea ferestrelor casei este o decizie importantă si trebuie cantărită foarte bine.

Mulți cred că alegerea ferestrelor este ceva simplu, doar iei măsuri sau chemi pe cineva și măsoară, le faci comandă și gata. În realitate se fac multe greșeli și iată care sunt cele mai frecvente.

  1. Aleg ce au vecinii, ce e la modă sau la ce se face reclamă, dar nu ceva potrivit cu stilul casei lor sau costă extrem de mult - există calculator termopane online pentru a verifica preturile si există mii de stiluri de ferestre și poate sute de tipuri de materiale din care se fabrică dar când alegi ferestre trebuie să te gândești puțin și la stilul casei tale. Pentru o casă în stil rustic, de exemplu, ferestrele din lemn natur sau vopsit sau cu rame PVC care imită lemnul vor fi mai potrivite decât cele din PVC alb sau altă culoare.
  2. Nu iau în considerare instrucțiunile ferestrelor- caz tipic: faci o mansardă, alegi o fereastră pe care scrie că e de mansardă și o pui direct pe acoperiș dar după puțin timp te trezești că iți plouă în casă. Și nu vei putea obține nici o despăgubire de la vânzător ori fabricant pentru că îți vor spune că nu ai citit corect eticheta: era o fereastră cu format specific pentru mansardă (pentru o lucarnă poate), dar nu pentru un spațiu înclinat, deci nu reține bine apa. Sunt și cazuri când se recomandă folosirea unui anumit tip de vopsea ori de lac pentru rame iar cumpărătorul nu le respectă, folosește altceva. În caz de deteriorare, iarăși nu va putea fi despăgubit, chiar dacă sunt în garanție.
  3. Aleg ferestre fără să se gândească la condițiile climatice- construcțiile din zonele cu climat extrem de cald sau extrem de rece vor necesita ferestre care pot ajuta la controlul temperaturii într-o oarecare măsură. De aceea este bine să se ia în considerare ferestre termopan din materialele rezistente la razele UV și care nu se deformează la variații de temperatură. De asemenea, anumite ferestre au pe sticlă folie de protecție solară, acestea protejând în plus casa de căldură. La fel pot să protejeze casa de caniculă niște obloane sau un sistem de jaluzele incluse în construcția ferestrelor. Există și zone cu vânt puternic, furtuni, uragane și atunci ferestrele trebuie să aibă proprietăți speciale care să le facă rezistente la astfel de intemperii.
  4. Nu sunt preocupați de izolarea fonică a casei- dacă alegi o fereastră sau mai multe pentru o latură a casei care se află direct în vecinătatea unei străzi aglomerate, a unei școli sau alt loc zgomotos, trebuie să alegi ceva care are proprietăți bune de izolare fonică. Specialiștii spun că, pentru un grad ridicat de izolare în acest sens, cele mai bune sunt geamurile duble asimetrice, care au două rânduri de sticlă, cu grosimi diferite și cu aer între ele. Deci nu orice fereastră cu două sau trei rânduri de sticlă este automat bună pentru izolarea fonică a locuinței. De asemenea, profilul din PVC sau din aluminiu trebuie să fie dotat cu suficiente camere de aer și o adâncime corespunzatoare. O feronerie de calitate va ajuta, de asemenea, la închiderea etanșă a ferestrelor și deci se va obține o buna izolare fonică.
  5. Nu țin cont de mărimea construcției- mă refer în special aici la dimensiunile camerelor dar și ale casei la care se atașează ferestre. Arhitecții recomadă ca suprafața totală a spațiilor vitrate să fie de cel mult 30 la sută din suprafața totală a casei, dar nu mai puțin de 20 la sută. Lumina naturală joacă un rol foarte important în desfășurarea activităților noastre în interior dar și pentru sănătatea noastră. De aceea alegerea unor ferestre prea mici poate aduce multe dezavantaje. În anumite locații există chiar prevederi legale cu privire la mărimea geamurilor sau la suprafața care trebuie să fie vitrată într-o locuință, ori într-o instituție și acestea trebuiesc respectate.
  6. Nu iau în considerare anumite condiții speciale de folosire- de exemplu la baie este potrivită o fereastră cu o folie decorativă sau cu geam mat, sablat pentru mai multă intimitate. La fel dacă alegi să închizi dușul cu sticlă. Dacă fereastra este plasată într-o zonă cu mult trafic ori ai o ușă din sticlă și ai și copii mici prin preajmă, securizarea geamului ar fi o idee foarte bună. Există și ferestre și uși care au sticlă laminată cu folii anti-efracție și sunt ideale mai ales pentru parter, pentru ferestre care dau direct în stradă sau care se află în alte locații ușor accesibile hoților. În anumite spații o fereastră cu oglindă va fi mai practică, oprind privirile nedorite dar și creând impresia de spațiu, de cameră mai mare și mai luminoasă.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri