Lensa, magazin online şi offline de optică, dă startul celui mai mare Black Friday, pe Lensa.ro și în showroomurile proprii, luni, 1 noiembrie 2021, dimineața. Mii de produse din magazinul de optică Lensa vor avea reduceri de până la 90% de Black Friday.

În noiembrie, prețurile la ochelarii de soare vor porni de la 33 de lei, în timp ce lentilele de contact colorate vor costa de la 27 de lei. Ramele de vedere vor fi în ofertă începând de la 43 de lei, lentilele de contact vor costa de la 59 lei, iar soluțiile și accesoriile vor fi disponibile de la 37 de lei. Consultațiile optometrice vor fi gratuite în toate showroomurile Lensa din țară.

"De Black Friday 2021, reducerile acordate de Lensa vor ajunge până la 90% la ochelari de soare, rame de vedere, lentile de contact și lentile colorate, ochelari pentru calculator, soluții și accesorii. Multe produse vor fi disponibile la cel mai bun preț din an atât online, cât și în magazinele din întreaga țară. În această perioadă, ne așteptăm la vânzări de două-trei ori mai mari decât într-o lună normală pentru ochelari de soare, lentile de contact și rame de vedere," spune Daniel Crăciun, CEO al Lensa.ro.

Cu doar câteva zile înainte de Black Friday, pe 28 octombrie, Lensa deschide cel de-al 14-lea showroom, în Arad.

Magazinul Lensa din Arad este situat pe Bulevardul Revoluției nr. 35. Showroomul, cu o suprafață de 105 metri pătrați, are două cabinete pentru consultații de vedere gratuite și sute de produse ale brandurilor Ray-Ban, Polarizen, Emporio Armani, Guess, Tommy Hilfiger, Hugo Boss, Dolce&Gabbana sau Polaroid. Gama de lentile de vedere este și ea vastă, având toți furnizorii importanți în portofoliu, precum Essilor, Hoya și Zeiss.

Cu noul showroom deschis la Arad, rețeaua de magazine fizice Lensa ajunge la 14 unități, cu o suprafață totală de expunere de peste 10.000 mp. Lensa are showroomuri în București (clădirea Apaca și Tineretului), Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Arad. Până la finalul anului, un nou magazin Lensa va fi deschis la Oradea.

La finalul anului, investițiile totale Lensa.ro în extinderea rețelei de magazine fizice se vor apropia de două milioane de euro.

Pentru 2022, compania are în plan investiții semnificative pentru creșterea în continuare a numărului de magazine, pentru a oferi experiența Lensa cât mai multor români. Tot anul viitor, Lensa.ro plănuiește extinderea și pe alte piețe europene.

În cei 8 ani de înființare, Lensa.ro a avut peste 400.000 de clienţi, care au făcut peste 760.000 de comenzi. În tot acest timp, au fost oferite peste 250.000 de consultaţii, întrucât Lensa.ro și-a propus să sprijine românii să vadă bine.

În magazinele Lensa.ro, lentilele de ochelari se pot personaliza în funcție de meserie sau activitate (lentile pentru condus, lentile cu filtru pentru lumină albastră, lentile de soare cu dioptrii, lentile inteligente fotocromatice etc.), dar și de tipul de viciu de refracție (lentile pentru astigmatism, lentile progresive ce elimină nevoia purtării a două perechi de ochelari, de distanță și de aproape etc.).

Lensa.ro este un brand românesc fondat de antreprenorul Daniel Crăciun, care după opt ani s-a poziționat între cei mai mari jucători pe piața de optică din România, având peste 200.000 de comenzi anual.

Sursa foto: Lensa

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri