Unul dintre cei mai noi jucători de pe piața locală de vinuri, Domaine DUMETRIER, vine cu proiect, ce cuprinde o cramă, un hotel, un restaurant, un spa și o fermă proprie, acestea urmând a fi inaugurate treptat pe parcursul următorilor ani.

Prima parte a complexului ale cărui baze au fost puse acum mai bine de un deceniu este gata, este vorba de unitatea de producție unde se produc deja vinurile ce poartă marca Domaine DUMETRIER.

Portofoliul cuprinde deja nouă etichete.

Lansarea oficială a proiectului a avut loc la Hotel Hilton Athénée Palace, sala Le Diplomate, ocazie cu care a fost prezentat și degustat vinul Domaine DUMETRIER Composition Roze 2020. La eveniment au participat personalități din industria vinului și din industriile conexe.

Povestea Domaine DUMETRIER a fost prezentată în cadrul evenimentului chiar de Adrian Dumetrier, fondatorul proiectului. El este un antreprenor cu experiență în domeniu, fiind alături de producătorii de vin din Europa Centrală și de Est încă din anul 1993, prin compania Sodinal, care oferă o gamă completă de produse, servicii și echipamente pentru industria vinului. Sodinal este un business prezent deja în România, Bulgaria, Moldova și Macedonia

„Probabil ca aceasta apropiere de producătorii de vin m-a determinat să adaug Domaine DUMETRIER pe harta cramelor din România”, spune Adrian Dumetrier.

Sursa Foto: Adrian Dumetrier

Ce va cuprinde complexul turistic

Situat în Dobrogea, pe malul Dunării, între comunele Cochirleni și Rasova, complexul cuprinde via, crama, precum și un hotel, un spa, un restaurant și o fermă care va fi folosită drept furnizor al restaurantului, fondatorul având ca țintă un business integrat în domeniul turismului viticol. În cadrul hotelului va exista un bar și o sală de conferințe, iar spa-ul va cuprinde două saune, două sali de masaj, o baie turcească, o piscină interioară și una exterioară.

În 2011 a fost plantată via Domaine DUMETRIER ce acoperă două dealuri și care se întinde pe o suprafață de 73 hectare.

„În acest mediu ecologic echilibrat, am integrat o serie de soiuri mai puțin plantate în România, precum Malbec, Mourvèdre, Semillon, având curajul să plantăm chiar și Negru de Drăgășani”, a completat antreprenorul.

Acestora li se adaugă însă și alte soiuri clasice, precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Merlot, Cabernet Sauvignon și Syrah.

„Punem mare accent pe condițiile de păstrare a vinului și de aceea livrarea se va face direct la client și doar cu mijloace de transport proprii, cu temperatură controlată”, adaugă Dumetrier.

Pâna acum, în acest proiect, fondatorul a investit 11,2 milioane de euro, dintr-un total estimat la 16,5 milioane de euro. Banii au mers astfel către vie și cramă – 5,7 milioane de euro – și către hotel, restaurant și spa – 5,5 milioane de euro.

Construcția cramei va fi finalizată la sfârșitul anului 2022, iar hotelul, restaurantul și spa-ul iși vor deschide porțile pentru oaspeți la sfârșitul anului 2023.

Sursa foto: Domaine DUMETRIER

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri