Pandemia COVID-19 nu a adus prea multe lucruri bune în viața oamenilor, însă cercetătorii brtianci spun că au găsit și un lucru pozitiv: oamenii arată mai bine atunci când poartă măști. Bărbații care poartă măști albastre sunt percepuți a fi cei mai atractivi.

Academicienii de la Cardiff University au fost suprinși de rezultatele unui studiu care arată că atât bărbații cât și femeile care își acoperă fața cu o mască de protecție anti-COVID sunt considerați a fi mai atractivi, scrie The Guardian.

Chiar mai surprinzător a fost faptul că persoanele care purtau măști chirurgicale au avut ”scoruri” mai bune decât cele care purtau măști textile.

Doctor Michael Lewis, lector în cadrul facultății de psihologie din cadrul Cardiff University și expert în chipuri umane, spune că studii similare efectuate înainte de pandemie arătau că oamenii care purtau măști erau considerați mai puțin atractivi, fiind asociați cu diferite boli.

”Studiul arată că fețele oamenilor sunt considerate cele mai atractive atunci când poartă o mască medicală. Acest lucru se întâmplă probabil pentru că suntem obișnuiți cu angajații din sistemul medical care poartă măști albastre și acum asociem aceste măști cu persoanele care au profesii medicale. Într-o perioadă în care ne simțim vulnerabili, este posibil să considerăm că purtatul măștii este ceva liniștitor, așa că nutrim sentimente pozitive față de purtătorii acestora”, a declarat Michael Lewis.

Retail jobs

Acesta a mai adăugat faptul că este posibil ca persoanele care poartă mască să fie considerate mai atractive pentru că lumea se concentrează mai mult pe ochii acestora.

Prima parte a studiului a fost efectuată în februarie 2021, atunci când majoritatea populației britanice purta măști. Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri