Șase plaje românești au primit distincția Steagul Albastru în 2022 din partea Fundaţiei de Educaţie pentru Mediu (FEE), cu o plajă în plus față de anul precedent. Steagul Albastru este printre cele mai recunoscute etichete ecologice voluntare din lume acordate plajelor, porturilor de agrement și operatorilor de turism durabil.

Plajele care au primit această distincție sunt:

  • Vega Vintage din stațiunea Mamaia,
  • Marina Regia din Năvodari,
  • Phoenicia din Năvodari,
  • Citadel din Eforie,
  • Azur din Eforie,
  • Phoenicia Blue View din Olimp.

Steaguri albastre sunt acordate plajelor pe baza unei liste de criterii stricte, inclusiv calitatea apei, servicii precum echipamente de prim-ajutor, acces pentru persoanele cu dizabilități, dar și practici ecologice. Prin urmare, acestea sunt acordate doar plajelor organizate.

Pornind de la prevederile Hotărârii Guvernului nr.335/2002 privind unele măsuri de implementare în România a Programului „Steagul Albastru - Blue Flag”, cu toate modificările și completările ulterioare, România, prin Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG), membru cu drepturi depline al FEE, a demarat demersurile pentru implementarea programului.

Retail jobs

În urma verificării îndeplinirii criteriilor de acordare a Steagurilor Albastre, documentaţia trimisă, care include şi declarația juriului național de evaluare a îndeplinirii criteriilor programului, precum și cele șase aplicaţii, a fost evaluată de către juriul internaţional, iar toți cei șase aplicanți au primit eticheta Steag Albastru pentru sezonul turistic 2022.

Programul „Steagul Albastru - Blue Flag” a fost iniţiat în anul 1987, Anul European al Mediului, de către Fundaţia de Educaţie pentru Mediu, cu scopul de a premia plajele şi porturile de agrement pentru calitatea lor, precum și de a impulsiona autorităţile publice locale şi sectorul privat în a lua măsuri pentru îmbunătăţirea zonei de coastă.

Prin asigurarea continuităţii acestui program voluntar, România este vizibilă și prezentă an de an pe harta mondială Steagul Albastru, sporind potențialul turistic al zonelor premiate și generând un impact benefic din punct de vedere economic.

Citeste si:
99% din hotelurile de pe Litoral, renovate sau reabilitate
99% din hotelurile de pe...

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri