În weekend-ul 21-22 mai, în comuna Blăgești, la 30 de km de Bacău, a fost inaugurată cherhanaua Lotca, marcând astfel debutul unui proiect turistic care se va întinde pe 130 de hectare.

Turiștii prezenți în cele două zile de Soft Opening s-au putut bucura de un preview al meniului creat de Chef Ștefan Popescu și de ambientul ce poartă semnătura biroului de arhitectură și design interior Yellow Office, în care mobilierul și decorațiunile au fost create de producători și artiști locali.

Atât meniul, cât și designul Lotca au drept sursă de inspirație natura, pe care creatorii cherhanalei cu ponton își propun să o aducă în centrul unei experiențe culinare unice.

”Dialogul între natură, arhitectură și gastronomie se reflectă atât în alegerea materialelor - pardoseala realizată cu pietre din râul Bistrița, aflat în vecinătatea sitului, primul registru al fațadelor placat cu piatră cochiliferă, vegetația abundentă adusă în interior - dar și în detalii precum medalioanele de rășină, realizate de artista Diana Manole, în care o serie de elemente naturale colecționate de pe domeniul ARCA, plante și osaturile unor pești, au fost folosite ca matrițe pentru realizarea unui perete decorativ”, a declarat Arh. Vladimir Mîndru, Yellow Office.

Retail jobs

Pentru că varietatea de pește a crescut sustenabil în iazuri, ARCA vine cu specialitățile pescărești pe bază de sturion, păstrăv sau crap, reinterpretate de Chef Ștefan Popescu. Și iubitorii de carne sau preparate vegetariene își vor găsi gustul preferat în meniul Lotca, savoarea acestora fiind potențată de legumele și fructele cultivate pe domeniul ARCA.

Dezvoltat în jurul unei ferme piscicole, ARCA este un resort-destinație pentru turiștii interni și internaționali. Într-o primă etapă de dezvoltare, au fost deschise: cherhanaua Lotca, salonul pentru evenimente Foliage, ambele cu ponton peste iazul central al resortului și Poof, un parc artizanal care va servi drept spațiu de relaxare și promenadă pe malul lacului, dar și loc de desfășurare pentru evenimente culturale.

În iulie 2022, complexul de Tiny Houses și apartamentele ARCA vor fi incluse în circuitul turistic, în această etapă urmând să fie deschise si terenurile de tenis și padel, dar și un parc pentru copii. În cursul anului 2022, la ARCA vor fi amenajate 3 rezervații cu diverse specii de căprioare și cerbi, zonă de picnic cu căprioare pe malulul lacului, iar turiștii se vor putea bucura de tururi ghidate la bazinele cu pești. Tot în 2022, se va lansa propria linie de delicatese pescărești ”by ARCA”, pregătite după rețetă proprie în hala de producție de pe domeniu.

Citeste si:
ARCA va efectua teste de zbor pentru Agentia Spatiala Europeana
ARCA va efectua teste de zbor...

Pentru că planul de dezvoltare a complexului include și alte restaurante aprovizionate cu cât mai multă materie primă din producție proprie, până în anul 2024, la ARCA vor fi înființate: sere, microferme de bovine, fazani, rațe domestice și păsări, plantație de zmeură, livezi cu pomi fructiferi, mure și coarne, dar și o zonă dedicată apiculturii. Tot până în 2024, resortul își propune să producă energie verde, iar până în anul 2026, vor fi inaugurate hotelul ARCA și un centru de wellness.

Sursa foto: ARCA/ Lotca

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri