Mâncare pentru toate gusturile, străzi deschise, dar și o provocare deschisă pentru sport sunt doar câteva dintre evenimentele la care puteți participa în acest final de săptămână. Iată unde puteți ieși în oraș pe 9 și 10 iulie.

Străzi deschise

În weekendul 9-10 iulie, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” activează bulevardul Bucureştii Noi din sectorul 1 cu noi evenimente recreative şi artistice în aer liber. Calea Victoriei şi zonele centrale NU devin pietonale în acest weekend.

Toate evenimentele weekendului 9-10 iulie la „Străzi deschise” se desfăşoară pe bulevardul Bucureştii Noi din sectorul 1. În ambele zile, locuitorii zonei se pot bucura de spectacole de circ, teatru şi muzică, ateliere pentru copii şi activităţi sportive între orele 10.00 şi 21.00.

Pe lângă zonele de joacă şi mişcare pregătite de Proedus, programul de sâmbătă, 9 iulie include activităţi de seară pentru toată familia. Începând cu ora 17.00, cei mici sunt invitaţi să participe la două ore de ateliere creative şi ateliere de lectură organizate de Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Atelierele sunt urmate de un recital de orgă electronică şi un spectacol al Teatrului de Păpuşi „Licurici” al BMB.

Maratonul teatrului de păpuşi ţinut de actorii Teatrului de Animaţie Ţăndărică începe sâmbătă la ora 18.30 şi durează peste 2 ore în care spectatorii se pot bucura de zeci de numere de teatru, muzică şi momente haioase. După succesul de weekendul trecut din Calea Victoriei, Circul Metropolitan Bucureşti revine la „Străzi deschise” cu mini-show-ul Acrografica şi Parada costumelor programate pe 9 iulie, între orele 19.30 şi 20.30.

Duminică, 10 iulie, Teatrul Stela Popescu aşteaptă copiii între orele 11.00 şi 12.00 la atelierul de joacă „Stela în vacanţă”, iar de la ora 18:30 până la ora 22.00, Teatrul de Animaţie Ţăndărică face atmosferă la Străzi deschise cu spectacolul „Oul sau găina” şi numeroase momente de teatru de păpuşi.

Calendar trasee pietonale centrale / Străzi deschise iulie-octombrie 2022:

  • Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei: 16-17 iulie / 23-24 iulie / 30-31 iulie / 6-7 august / 13-14 august / 3-4 septembrie / 10-11 septembrie / 17-18 septembrie / 1-2 octombrie / 15-16 octombrie
  • Șoseaua Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și str. Monetăriei: 16-17 iulie / 30-31 iulie / 6-7 august / 13-14 august / 3-4 septembrie / 1-2 octombrie / 8-9 octombrie

Ediția de vară a Cupei Titan la caiac-canoe

Asociația Club Sportiv Nautic Titanii anunță Cupa Titan la caiac-canoe, ediția de vară 2022, care va avea loc pe 9 iulie, pe lacul Titan din parcul Alexandru Ioan Cuza, București.

Competiția este una cu tradiție în București și se adresează atât sportivilor de performanță, cât și sportivilor amatori.

Anul acesta aduce câteva noutăți importante față de edițiile anterioare. În primul rând include o disciplină nouă: este singura cursă de dragon boat pentru sportivii de performanță din București. Tot în cadrul acestei categorii de concurs va avea loc și cursa Imunis, în care echipajele vor fi alcătuite exclusiv din persoane supraviețuitoare de cancer de sân.

În plus, la final, antrenorii vor organiza sesiuni de inițiere în caiac pentru copiii din centre de plasament, iar amatorii vor putea participa la igienizarea lacului Titan din caiace.

Evenimentul include 4 categorii de concurs:

  • Caiac sprint 200 m, pentru sportivii de performanță din toate categoriile, masculin și feminin: K1 U12, K1 cadeți (13-14 ani), K1 juniori 2 (15-16 ani), K1 juniori 1 (17-18 ani), K1 seniori (19-35 ani) și K1 master (35 ani +);
  • C1 canoe, master, masculin și feminin;
  • Caiac tură amatori, 1000 m, K1 tura open, 19 ani +, masculin si feminin;
  • Dragon Boat, 200 m, care include:
    • Cursa Imunis, echipe de 10 persoane, toboșar și cârmaci,
    • Cursa open mixt, 19 ani +, echipe de 10 persoane, toboșar și cârmaci.

Înscrierea la toate categoriile de concurs este gratuită, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Formularul de înscriere, programul și toate detaliile evenimentului se găsesc pe pagina competiției, aici.

Street-Food Weekend

Evenimentul este organizat de Loca - Guiltfree Restaurant & Sweets și are loc pe 9 și 10 iulie, pe Strada Clucerului, nr. 19.

Bucureștenii se vor bucura de preparate sugar free sau low carb. Printre mâncărurile anunțate se numără:

  • Adana Kebap
  • Arrosticini
  • Jalapenos Cheese Balls
  • Special Burgers
  • KetoShaworma
  • Hot Crispy Chicken
  • Hot Wings
  • Pizza Street (cu bacon și ceapă).

La desert, veți găsi clătite în zeci de feluri și Wafe umplute, iar la băuturi se înscriu limonade fără zahăr, cocktailuri speciale (cu sau fără alcool) sau prosecco.

Asian Food Fest, Ediția a II-a

Pad thai, kimbap, colțunași, cataif, baclava, cig kofte, kebab turcesc, samosa, tikka masala, mâncare chinezească, sushi, ramen, delicatese libaneze și siriene, înghețată thailandeză și multe alte specialități îi așteaptă pe pofticioși în weekendul 8-10 iulie, vineri între orele 13:00-22:00, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 22:00, la Asian Food Fest, primul festival ce promovează gastronomia țărilor asiatice.

Timp de 3 zile, în Parcul Titan din București, vom putea călători în îndepărtata Asie, conduși de arome și gusturi.

Pe lângă numeroasele feluri de mâncare și băuturi, vizitatorii Asian Food Fest vor putea participa la ateliere de creație și ateliere culinare, spectacole, concerte, iar în fiecare seara, vor putea urmări câte un film asiatic, în zona de cinema în aer liber.

Intrarea este gratuită.

Art Safari

Pe 7 iulie se deschid publicului două expoziții simultane marca Art Safari și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, care pot fi vizitate până pe 10 iulie. Este pentru prima dată când un astfel de schimb de opere are loc între două muzee din țara noastră.

Programul celei de-a 9-a ediții Art Safari cuprinde: o expoziție-fenomen cu peste 150 de lucrări ale primului mare maestru al picturii românești, Theodor Aman; expoziția „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colțuri”, cu arta grafică a lui Pablo Picasso și Salvador Dali, realizată pentru magnificul spectacol de balet cu care muzica lui Manuel de Falla și-a făcut debutul internațional; expoziția „Roșu, galben și albastru” semnată de superstarul artei românești contemporane, Irina Dragomir; o expoziție de fotografie semnată de celebra fotojurnalistă germană Barbara Klemm, ce cuprinde și fotografii din România comunistă; o expoziție dedicată lui Marcel Iancu, artist-fenomen al secolului XX, aflat în centrul mișcării de avangardă din România și Israel.

Până pe 7 august are loc și Art Safari Kids, un program educațional care cuprinde ateliere de creație pentru copii adaptate vârstei acestora (de la 3 la 12 ani), dar și pentru întreaga familie.

Program de vizitare expoziții

  • Art Safari: joi-duminică (12:00-21:00), în perioada 12 mai – 7 august 2022, Palatul Dacia-România, strada Lipscani nr. 18-20, București
  • Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: marți-duminică (10:00-20:00), Șoseaua Kiseleff nr. 1, București

Biletele pot fi achiziționate online, dar și la intrare. Organizatorii recomandă achiziționarea biletelor online, pentru evitarea aglomerației.

Sursa Foto: Art Safari

Sursa foto: Strazi Deschise/ ARCUB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri