Padova nu adăpostește doar una dintre cele mai importante comunități de români din afara granițelor țării, ci este și un oraș turistic superb – și, mai ales, fără prea mulți turiști. Așa încât, dacă aveți pe la rude ori prieteni stabiliți în zonă sau dacă sunteți doar curioși să-l vizitați, v-am pregătit un mic ghid cu idei pe care nu le găsiți pe Google.

Legenda spune că Padova a fost fondată acum mai bine de 3.200 de ani de un grup de fugari din mitica Troie. Cum legenda a fost popularizată de poetul roman Virgiliu, care era din regiune, cel mai probabil e vorba de patriotism local. Totuși, arheologii au descoperit urmele unei așezări datând din perioada respectivă chiar în actualul centru al orașului.

Centrul respectiv nu e însă tocmai actual, ci medieval – și e chiar principalul punct de atracție al Padovei. De neratat este Palazzo della Ragione, primărie și palat de justiție din veacul al XIII-lea, care a intrat anul trecut pe lista UNESCO. Frescele de aici sunt absolut uluitoare, ca și uriașul cal de lemn construit pentru o paradă de la 1466. Piața acoperită de la parterul clădirii este probabil cea mai veche din UE – iar piața din față abundă de delicii culinare italiene la prețuri care sunt, de multe ori, sub cele din magazinele de la noi.

Cafeneaua istorică unde poți să nu comanzi

La doi pași (totul e la doi pași în zona turistică a Padovei) este cafeneaua Pedrocchi, una dintre cele mai faimoase cafenele din istoria Europei, deschisă acum aproape 200 de ani. În Salonul Verde de la parter se poate sta, conform tradiției locului, chiar fără să comanzi nimic, iar prețurile sunt rezonabile pentru cineva obișnuit cu Bucureștiul (o cafea e 5 euro, o prăjitură – 6).

Aici au tras de o apă Stendhal sau Dario Fo și tot de aici a pornit și revoluția de la 1848 în Padova. La etaj este bine ascuns un muzeu al istoriei moderne și contemporane a orașului, ale cărui camere or să vă aducă aminte de palatul din ”Ghepardul”.

Probabil cea mai cunoscută atracție turistică a orașului este capela Scrovegni, unde, pe la 1300, Giotto a dat startul picturii occidentale, rupând cu tradiția picturii bisericești bizantine (această afirmație conține urme de exagerare). O puteți vizita doar 15 minute și de pe Internet o să aflați că trebuie să vă faceți programare la oră fixă cu o zi înainte și că e aglomerat etc. Evident, nu e chiar așa: Padova oricum nu e tocmai invadată de turiști și dacă vă alegeți o oră mai puțin populară (puteți verifica online când e mai aglomerat), luați bilet de la intrare și gata. Cu același bilet mai puteți vizita și muzeul de artă de alături – 90% tablouri mediocre, 10% capodopere –, cel de arheologie și cel al artelor decorative de peste drum.

Corpuri uriașe și capete tăiate

Dacă v-a plăcut ”Pe frontul de Vest nimic nou”, în centru este și un mic muzeu militar gratuit, concentrat mai ales asupra Primul Război Mondial (explicabil, dată fiind relația ambiguă a Italiei de azi cu fascismul). Prima grădină botanică din lume și Prato della Valle, cea mai mare piață din Italia (poate și din Europa) nu sunt atât de impresionante pe cum sună.

Dar sâmbăta în Prato, care altminteri e pustiu, găsiți un uriaș talcioc cu prețuri bune (atenție însă la false antichități fabricate pe vapor). În schimb, dat fiind că Padova are cea mai veche facultate de medicină din lume, merită vizitat Muzeul Istoriei Medicinei, care e foarte multimedia și interactiv, principala atracție fiind un corp uman uriaș.

Palazzo del Bo' – vechea clădire a universității – e un alt loc cel puțin interesant. Galilei a predat aici, iar numele și blazonele studenților bogați pot fi încă admirate pe ziduri. Printre ei s-a numărat și stolnicul Constantin Cantacuzino, unchiul și eminența cenușie a lui Brâncoveanu, acest sfânt extrem de neplauzibil, cu care apoi s-a și certat, ceea ce a dus la binecunoscuta tăiere a capului. Nici capul lui Cantacuzino nu a rezistat însă mult prea mult pe umeri, despărțindu-se de ei doi ani după cel al lui Brâncoveanu.

Însă pentru mine cel mai fascinant muzeu din oraș este al cel al pre-cinematografiei, pitit la ultimul etaj al unei case de lângă Prato della Valle. Aici puteți vedea experimentele făcute în sutele de ani în care oamenii au fost disperați că nu pot pierde vremea în fața televizorului. Data viitoare când nu găsiți nimic de văzut pe Netflix, gândiți-vă doar că în secolul al XIX-lea alternativa consta în discuri sau plăci de sticlă cu imagini care se puneau într-un proiector ori în discuri de carton care se roteau într-o mașinărie.

Ce să faci în Padova dacă vrei să nu faci nimic

Padova de azi e mai ales un centru universitar, așa că străzile sunt pline de studenți, nu de turiști, ca în alte orașe italiene. Și prețurile sunt mai degrabă studențești. Cu 15 euro poți să mănânci în centru o pinsa (ceva ce în România nu găsești decât într-un singur loc, din câte știu) și să bei și o bere. Chiar și în sezonul rece, orașul e plin de tarabe cu tot felul de bunătăți. Totuși, țineți cont că specialitățile din zonă (afară de tiramisu) sunt destul de ciudate și grele și nu au mare legătură cu bucătăria ”mediteraneană”.

Dacă vreți doar să beți, Padova, ca mai toată regiunea, e cunoscută pentru spritz și e imposibil să nu găsești o terasă sau cafenea drăguță în centru. Pentru cumpărături, pe lângă lanțurile internaționale de magazine, în vechiul ghettou al orașului sunt multe magazine mici cu viniluri, gravuri, tricouri sau haine de designer unde, dacă știți un pic de italiană, vă puteți târgui la sânge cu proprietarul. Iar dacă nu aveți bani, Padova este pur și simplu un loc foarte plăcut unde să vă plimbați – cu condiția să evitați zona gării.

Deși par multe lucruri, tot ce am enumerat mai sus se poate face în 2 zile fără să vă rupeți picioarele. Merită chiar și un city-break, dat fiind că e foarte aproape atât de aeroportul din Veneția, cât și cel, incredibil de urât, din Treviso.

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri