Top 5 locuri de vizitat în România într-o escapadă de weekend

Top 5 locuri de vizitat în România într-o escapadă de weekend

Cuprins Articol:

Dacă nu ai planuri sau vrei să ieși puțin din rutină, să scapi de agitația orașului și să te deconectezi, sau poate chiar să explorezi altă zonă urbană, atunci o escapadă de weekend ar putea fi exact ce-ți trebuie.

Îți prezentăm cinci locuri ideale pentru a te deconecta de la cotidian și a-ți reîncărca bateriile, pentru care nu este nevoie să îți consumi zilele de concediu. Aceste destinații ne-au ajutat și pe noi să ne eliberăm mintea de grijile zilnice și să ne bucurăm de un respiro binemeritat.

Locul 5: Lacul Paltinu, pentru grătar cu vedere la apa turcoaz

Sursa foto: propriu

Dacă în acest weekend îți dorești să faci un grătar departe de agitația Bucureștiului, Valea Doftanei este o alegere excelentă. Pentru a ajunge acolo, caută „Paltinu Parcare & Camping” pe Google Maps sau Waze. Drumul durează aproximativ o oră și jumătate, până la două ore, în funcție de trafic.

Lacul Paltinu cucerește cu nuanțele sale de turcoaz, iar pajiștea din fața lacului este amenajată special pentru grătare, așa că nu trebuie să aduci grătarul de acasă. Găsești și mai multe foișoare de lemn acoperite, însă acestea se ocupă repede, așa că ia și o pătură de picnic în caz că nu mai găsești loc.

Un aspect important de reținut este că, deși locația apare pe Google Maps ca „Parcare & Camping”, camparea cu cortul sau rulota este interzisă.

Locul 4: Cascada Cailor, cea mai înaltă cascadă din țară

Sursa foto: propriu

Cascada Cailor, situată în Munții Rodnei, este cea mai înaltă cascadă din România, având o cădere de apă absolut spectaculoasă, de peste 90 de metri. Pentru a ajunge la ea, poți pleca din stațiunea Borșa, având la dispoziție două opțiuni de drum. Prima variantă este să iei telescaunul de la pârtia de schi, urmat de un traseu de aproximativ 20-30 de minute până la baza cascadei. A doua opțiune este să parcurgi un drum forestier de 8 km, dintre care 5 km pot fi parcurși cu mașina.

Noi am preferat varianta cu telescaunul, mai ales că întoarcerea spre acesta implică o urcare, oferindu-ne prilejul de a ne odihni în timp ce admiram peisajul spectaculos, cu o panoramă uimitoare asupra masivului montan.

Traseul nu este dificil - de la telescaun până la cascadă, drumul este în coborâre și durează aproximativ 15 minute. La întoarcere, îți recomandăm să îți acorzi mai mult timp – cam 25 de minute – pentru că urcarea poate necesita câteva pauze scurte de odihnă, în funcție de condiția ta fizică.

Locul 3: Cluj-Napoca, sau inima Transilvaniei

Sursa foto: www.shutterstock.com

Cluj-Napoca, sau "inima Transilvaniei" cum i se mai spune, este un oraș plin de istorie, cultură și o viață de noapte animată. Dacă vrei să petreci un weekend într-un mediu urban, Cluj-Napoca este o alegere excelentă. Orașul este ușor accesibil cu trenul, fiind o opțiune convenabilă chiar și dacă nu ai mașină.

Pentru un weekend plin de activități culturale, Clujul este locul perfect. Dacă ești pentru prima dată aici, noi îți recomandăm să începi cu Parcul Cetățuie, care îți oferă o priveliște panoramică asupra orașului. Printre numeroasele atracții, poți vizita Grădina Botanică, Muzeul Etnografic al Transilvaniei sau Piața Unirii. Dacă preferi totuși activitățile, vei găsi mereu evenimente interesante care să îți completeze experiența.

Locul 2: Domeniul Greaca, un moment de liniște aproape de București

Sursa foto: www.domeniul-greaca.ro

Dacă ești în căutarea unei destinații relaxante la o oră de București, Domeniul Greaca este destinația perfectă pentru cei care caută o escapadă. Domeniul este situat într-o zonă pitorească și foarte liniștită, perfectă pentru a scăpa de agitația orașului. Complexul include un hotel de lux, un restaurant cu bucătărie rafinată și o cramă cu vinuri locale.

Te poți bucura de piscină, spa și diverse activități în aer liber, prin împrejurimile domeniului. Dacă preferi însă relaxarea activă în locul statului la piscină cu un pahar de vin, domeniul oferă și un teren de tenis.

Locul 1: Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România

Sursa foto: www.shutterstock.com

Lacul Sfânta Ana, ascuns în inima Munților Harghita, este un loc de o frumusețe naturală deosebită și este, de asemenea, singurul lac vulcanic din România, format într-un crater vulcanic stins.

Înconjurat de păduri dese și peisaje montane, lacul oferă un cadru liniștit pentru cei care s-au săturat de jungla de beton. Aici, poți face drumeții în jurul lacului, poți închiria bărci pentru plimbări pe apă sau poți explora rezervația naturală din zonă, Tinovul Mohoș, dar doar cu un ghid. La doar o aruncătură de băț se află Băile Tușnad, unde te poți bucura de beneficiile apelor minerale la mai multe centre de tratament balnear.

Personalizate pentru tine