Ediția a doua a DentOP Dental Forum - conferința stomatologică dedicată pacienților, s-a întors!

Ediția a doua a DentOP Dental Forum - conferința stomatologică dedicată pacienților, s-a întors!

DentOP a organizat a doua ediție a conferinței stomatologice dedicată pacienților - DentOP Dental Forum.

DentOP Dental Forum a devenit o tradiție atât pentru noi, cât și pentru pacienții clinicilor noastre, pe care ne angajăm să o continuăm de acum încolo. Este o bucurie pentru noi să ne putem întâlni cu persoanele care ne-au acordat un vot de încredere, într-un cadru diferit decât cel al clinicilor. Aceste momente ne apropie și ne întăresc comunitatea frumoasă pe care am creat-o, pe care o considerăm deja ca parte din familie.” a relatat Dr Cazacu Corrado - Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolară și fondator al clinicilor DentOP.

Această ediție a avut ca focus discuții despre sănătatea generală și despre cum o putem menține la un nivel optim. Dr Simona Carniciu - Medic Primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a împărtășit cu pacienții DentOP sfaturi despre cum își pot menține diabetul sub control, în timp ce Andu Preda - Cercetător și Nutriționist, le-a descris cum ar trebui să arate alimentația lor pentru o viață sănătoasă.

Dr Mihai Andrei - Medic Primar Gastroenterologie, a explicat cum funcționează sănătatea sistemului digestiv și a răspuns cu entuziasm la întrebările care au venit din partea publicului, iar Dr Mihail Pautov a creat un protocol pentru o viață perfectă pentru participanți, în care a inclus 10 obiceiuri sănătoase.

La final, Toma Alexandru a creat un moment de stand-up care i-a făcut pe participanți să râdă cu gura până la urechi, iar Horia Brenciu și orchestra sa au creat un moment de neuitat, plin de voie bună.

Ediția a doua a DentOP Dental Forum a demonstrat, așadar, angajamentul clinicilor DentOP față de sănătatea pacienților săi, depășind sfera stomatologică. Prin abordarea unor teme esențiale precum nutriția, diabetul și sănătatea digestivă, alături de momente artistice memorabile, evenimentul a reconfirmat succesul unui format inovator, fiind prima conferință stomatologică dedicată pacienților și creând o comunitate informată și inspirată. Rămâne de văzut ce surprize va aduce viitoarea ediție a acestui forum dedicat sănătății și bunăstării.

Dacă vrei să aflii mai multe despre dantura fixă pe implanturi dentare direct de la pacienții DentOP și să devii parte din comunitatea clinicilor, apasă aici.

Foto arhiva proprie

Personalizate pentru tine