Companiile vor mentine bugete austere pentru comunicare si in acest an, insa in domeniul comunicarii politice cu siguranta vor fi inregistrate cresteri, a declarat pentru wall-street.ro, Catalina Stan, presedinte si CEO al agentiei de relatii publice BDR Associates Communication Group.
Agentia a avut anul trecut afaceri de circa 5,87 milioane de lei (1,38 milioane de euro), in crestere cu circa 5% comparativ cu 2010 cand compania a avut un business de aproape 5,58 milioane de lei (1,32 mil. euro).

Cifrele reprezinta businessul agentiei din Romania, dar si din Republica Moldova, unde BDR Associates are un birou.

Stan nu precizat care a fost profitul companiei in 2011, insa a spus ca acesta a fost „echilibrat cifrei de afaceri”. In 2010, agentia a avut un profit net de circa 145.000 de euro, conform Ministerului de Finante.
Un an echilibrat
„Anul trecut a fost unul echilibrat, desi am fost in plina recesiune. Agentia si-a crescut portofoliul de clienti, castigand cateva licitatii importante sau dezvoltand proiecte noi, pentru clientii traditionali. Ne-am extins si nuantat consultanta strategica, mai ales in public affairs, am dezvoltat competente solide in cercetare, documentare si mapping pentru domenii financiare specifice, energie si diverse industrii, am devenit mai puternici in piata din Republica Moldova prin clientii noi castigati si prin calitatea proiectelor respective. Am constatat o revigorare salutara a pietii de evenimente”, afirma Catalina Stan.

Ea adauga ca anul trecut bugetele clientilor au fost in continuare „austere”, dar echilibrate, mai ales in zona de consultanta strategica.

In 2011 agentia a castigat pe piata locala clienti precum Lidl, Flextronics, Cord Romania, Minuzzo Italyan Style in Romania. Astfel, compania a ajuns la 25 de clienti printre care se mai numara Alinso Group, Cisco, clubul de echitatie Equestria, Fiskars, Gefco Romania, centrul oftalmologic Oculus, PCC SE, Pirelli, Superbrands.

Pe de alta parte, in Republica Moldova, compania are conturi ca BCR Moldova, Delegatia Comunitatii Europene, Ambasada Americii la Chisinau, BERD, fondul de investiii Adriatic Fund sau Cancelaria de Stat a Republicii Moldova. Pentru ultimii doi clienti BDR Associates a inceput sa lucreze anul trecut.
Comunicarea strategica, un domeniu de interes in special pentru clientii din energie
Managerul nu a oferit date despre cum va evolua compania in acest an, argumentand ca deocamdata previziunile la nivel macraeconomic sunt ingrijoratoare.

"Ne mentinem in limitele unor proiectii financiare rezervate", spune sefa BDR Associates.

Ea adauga ca in 2012 vor avea succes instrumentele de comunicare care presupun investitii financiare moderate din partea companiilor.

“Dar se va mentine interesul clientilor pentru consultanta pe comunicarea strategica, mai ales in sectoarele <<calde>> ale economiei romanesti, cum ar fi cel energetic”, mai spune presedintele si CEO-ul agentiei de relatii publice.

Catalina Stan a fondat agentia BDR Associates in 1995 impreuna cu trei membri ai echipei implicate in proiectul “Buna dimineata Romania”, pe care managerul l-a desfasurat in perioada in care lucra pentru compania de consultanta Deloitte. Stan este actionarul majoritar al agentiei, un procent de 14 % fiind detinut de Alexandra Mihailescu, vicepresedintele companiei.

Compania pe care o conduce are 28 de angajati full-time (atat in Romania cat si in Republica Moldova), cativa colaboratori permanenti si angajati part-time.

Din 2003, agentia s-a afiliat la reteaua internationala Hill & Knowlton (in prezent aceasta se numeste Hill+Knowlton Strategies), parte a WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume.

Piata locala de relatii publice este estimata la circa 25 de milioane de euro in acest an, iar printre cei mai mari jucatori in domeniu se numara Nicola Porter Novelli, Ogilvy PR, McCann PR, Graffiti Public Relations, Grayling, GolinHarris, BDR Associates, DC Communication, The Practice si GMP PR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri