Tribunalul Bucuresti a admis, luni, deschiderea procedurii generale de insolventa in cazul societatii Adevarul Holding SRL, care detine mai multe publicatii, printre care si cotidianul Adevarul, scrie Mediafax.
Instanta a stabilit pentru 12 martie 2012 continuarea procedurilor in cazul insolventei societatii Adevarul Holding.

Cererea societatii Adevarul Holding SRL de intrare in insolventa, inregistrata pe 31 octombrie, trebuia sa fie judecata de Tribunalul Bucuresti in 6 noiembrie, insa a fost amanata pana la 9 noiembrie pentru ca SC Elida Media Consulting SRL sa depuna inscrisuri in sustinerea cererii de deschidere a procedurii insolventei, potrivit datelor pe site-ul tmb.ro.

Pronuntarea unei solutii a fost amanata pentru luni, instanta admitand solicitarea de deschidere a procedurii generale de insolventa in cazul societatii Adevarul Holding SRL.

Cererea insolventei nu presupune neaparat intrarea in faliment a unei companii.

Adevarul Holding a cerut falimentul in contextul in care trustul de media a fost preluat recent de Cristian Burci de la Dinu Patriciu.

Cristian Burci a spus ca deocamdata nu poate furniza informatii.

Asociatii Adevarul Holding SRL sunt East Europe Media Distribution SRL (0,07%) si Premium News SRL (99,93%), potrivit datelor de la Oficiul Registrul Comertului.

Societatea Premium News SRL - principalul asociat al trustului Adevarul - a fost infiintata pe 16 februarie 2012. Asociatii societatii Premium News SRL sunt Nora Marcovici (50%) si Diana Tobosaru (50%). Nora Marcovici si Diana Tobosaru conduc agentia de publicitate Graffiti BBDO, detinuta de omul de afaceri Cristian Burci.

Pe de alta parte, asociatii East Europe Media Distribution SRL sunt Tipomedia Prod SRL (5%) si Adevarul Holding SRL (95%), iar asociatii Tipomedia Prod SRL sunt: Adevarul SA (3,33%) si Adevarul Holding SRL (96,66%).

Adevarul Holding a anuntat pe 5 septembrie, inceperea negocierilor oficiale pentru preluarea de catre omul de afaceri Cristian Burci a trustului de presa, precizand ca o decizie finala va fi anuntata cel mai devreme in a doua parte a lunii septembrie.

Potrivit comunicatului, conducerea editoriala a holdingului Adevarul si Cristian Burci au purtat la momentul respectiv primele discutii, dupa anuntul oficial al celui din urma privind interesul sau de a prelua trustul de presa detinut de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Pe de alta parte, omul de afaceri Cristian Burci a declarat la momentul respectiv ca a semnat primele documente pentru preluarea Adevarul Holding de la Dinu Patriciu, precizand insa ca finalizarea tranzactiei depinde de rezultatele unei analize a actelor companiei, dar si de discutiile viitoare cu creditorii trustului.

Adevarul Holding a fost infiintat in toamna anului 2006, de Dinu Patriciu, imediat dupa achizitia ziarului Adevarul.

Trustul Adevarul are in portofoliu, printre altele, cotidianul Adevarul, tabloidul Click!, revistele OK!, Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy Romania, precum si cotidianul Blik din Ucraina, colectiile de carte de lux Adevarul, dar si un numar mare de suplimente si produse complementare.

Pe 16 octombrie, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a respins solicitarea trustului Adevarul de prelungire a licentei expirate a televiziunii Adevarul TV, care nu a fost pusa niciodata in functiune, membrii Consiliului precizand ca grupul trebuie sa solicite din nou o licenta daca vrea sa reia proiectul de lansare a propriului post TV.

Solicitarea de prelungire a licentei audiovizuale prin satelit pentru televiziunea Adevarul TV a fost transmisa CNA de societatea Adevarul Digital Media SRL (Adevarul Holding SRL - 95% si Tipomedia Prod SRL - 5%), fiind motivata prin modificarea actionariatului societatii Adevarul Digital Media SRL, care implica si esalonarea bugetelor. Licenta audiovizuala a televiziunii Adevarul TV a expirat, insa, pe 12 octombrie, iar CNA a decis sa respinga cu unanimitate de voturi prelungirea licentei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri