Douazeci si opt de barbati si femei de la Vatican, laici si prelati, au contribuit la scurgerea de documente in scandalul "Vatileaks", scrie cotidianul italian La Repubblica, in timp ce cardinalii se pregatesc pentru Conclavul de alegere a unui nou papa, relateaza AFP, citat de Mediafax.
In octombrie, in cadrul procesului majordomului lui Benedict al XVI-lea, Paolo Gabriele, justitia de la Vatican a retinut teza potrivit careia a actionat o singura persoana, condamanandu-l la 18 luni de inchisoare, dupa care Papa l-a gratiat.

"Daca am scos documentele din apartamentul Papei cu ajutorul lui Paolo Gabriele, am facut-o (doar) in vederea unei transparente", declara pentru La Repubblica o persoana "foarte credincioasa, fidela Bisericii", prezentata drept un credincios, intr-o cafenea din cartierul Parioli, la Roma.

Interviul acordat de aceasta persoana sub protectia anonimatului, a carei autenticitate si capacitate de a vorbi despre secrete de la Vatican raman de demonstrat, intervine in momentul in care se desfasoara "Congregatiile Generale".

Se pare ca acestea fac obiectul unor dezbateri intense asupra guvernarii Vaticanului, prelatilor din cadrul Curiei cerandu-li-se explicatii de catre alti prelati.

La randul sau, cotidianul La Stampa scrie ca un prelat a cerut, in timpul "ultimei Congregatii", identitatile a doi laici implicati in scurgerea de documente, nume ce ar aparea in raportul secret intocmit de trei cardinali pensionati. Acesta ar fi fost refuzat.

La Repubblica a publicat deja, inainte de demisia Papei, articole invocand "un lobby gay" la Vatican, dar a fost puternic dezmintit.

Raportul confidential trebuie sa fie prezentat succesorului lui Benedict al XVI-lea, dar continutul sau este evocat in timpul "Congregatiilor".

Sursa citata de La Repubblica afirma ca unele persoane care l-au ajutat pe Gabriele sunt situate in ierarhia Vaticanului. Ea spune, de asemenea, ca stie nume de prelati si de laici din cadrul pretinsului "lobby gay", care ar fi evocat in raport.

Potrivit sursei, Papa "nu a demisionat din cauza dosarului Vatileaks sau din cauza unor presiuni".

"Demisia sa a reprezentat o provocare in vederea realizarii a ceea ce el nu a reusit sa faca si anume o Biserica libera, puternica si transparenta", spune aceasta sursa.

"Multi cardinali vor sa cunoasca raportul (intocmit de cardinalii pensionati). Dar exista o incercare din partea celor care doresc sa blocheze totul. Ei au declansat o vanatoare de vrajitoare", adauga aceeasi sursa pentru La Repubblica.

Cand va fi ales noul papa, "sper ca nu va mai fi nevoie de ciori". Totul va depinde, adauga sursa, de noul papa si de viitorul secretar de stat.

Vaticanul a insistat asupra caracterului anonim si neverificarea tuturor acestor informatii.

Sursa foto: photogallery.va

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri