Alina Stanciu, fosta sefa a Ogilvy PR, devine corporate affairs director la Antena 3

Alina Stanciu, cea care in ultimii sase ani a fost sefa agentiei de relatii publice Ogilvy PR, este incepand din 15 mai corporate affairs director al televiziunii de stiri Antena 3, parte din trustul de media Intact Group.

Stanciu va coordona strategia de comunicare corporate si sponsorizare, urmand sa asigure o legatura mai stransa intre investitorii din publicitate din Romania si programele postului de televiziune Antena 3.

“In campaniile de PR ale clientilor am propus de multe ori implicarea Antenei 3 ca partener pentru ca se adreseaza unui public educat si pentru ca este locul unde pot fi tratate aspecte importante din mediul de business si din societatea romaneasca. Voi continua sa fac acest lucru din noua pozitie, urmarind procuparile telespectatorilor si subiectele aflate pe agenda liderilor de business, politici si sociali pentru a construi impreuna cu acestia programe de comunicare relevante”, afirma Alina Stanciu.

Alina Stanciu are o experienta de peste 13 ani in relatii publice, in ultimii 6 fiind managing director al biroul din Romania al retelei internationale Ogilvy Public Relations. Anterior, Alina Stanciu a pus bazele biroului de relatii publice GCI la nivel local si a condus departamentul de PR al agentiei de comunicare Tempo Advertising.

Stanciu este specializata in comunicare corporate si de brand, comunicare business to business, responsabilitate corporatista, comunicare de criza, implicarea oamenilor care au influenta intr-un anumit domeniu si in consultanta la nivel de top management. Ea a lucrat de-a lungul anilor pentru companii precum Petrom, British American Tobacco, Romtelecom, Pfizer, Tarom, ING Bank, Eureko, LG Electronics, Heineken Romania, Tuborg Romania, Caroli Foods Group, Coca-Cola, Diageo, Unilever, Colgate-Palmolive, PeliFilip, Sonae Sierra, Adrem Invest, precum si Comisia Europeana.

“Numirea noului corporate affairs director face parte din planurile de extindere a Antenei 3 in relatie cu advertiserii din Romania prin dezvoltarea unor platforme de comunicare si educare menite sa raspunda provocarilor mediului de business si social din Romania”, spune Mihai Gadea, CEO al Antenei 3.

Odata cu plecarea Alinei Stanciu, conducerea agentiei Ogilvy Public Relations Bucuresti este preluata de Claudia Mihalascu si Alina Melescanu, acestea urmand sa ocupe pozitiile de business unit directors.

Antena 3 face parte din trustul de media Intact Group, care apartine omului de afaceri Dan Voiculescu.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »



Setari Cookie-uri