Cineworld, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de cinema din Marea Britanie, cumpara Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Israel si din Europa Centrala si de Est, pentru 503 milioane de lire sterline (607,3 mil euro), o parte a pretului urmand a fi platita in numerar si in actiuni.

Cinema City este prezent in sapte tari din Europa Centrala si de Est, printre care si Romania, unde lantul detine 15 cinematografe cu 142 de ecrane.

In urma asocierii cu Cineworld, va lua fiinta al doilea cel mai mare operator de cinematografe din Europa, ocupand primele doua pozitii in fiecare regiune de operare, inclusiv in Marea Britanie, unde compania detine pozitia de lider cu o cota de piata de 27,7%.

Un grup cu 201 cinematografe

Dupa finalizarea tranzactiei, grupul va detine 201 de cinematografe si 1.852 de sali de cinematograf complet digitale.

Tranzactia se va finaliza in luna martie.

Astfel, Cineworld va oferi celor de Cinema City 272 de milioane de lire sterline (328 mil. euro) in cash si un procent de 24,9% in grupul care va reiesi din imbinarea celor doua companii. De asemenea, toate datoriile datoriile financiare ale Cinema City vor fi platite, acestea fiind estimate la circa 169 milioane de lire sterline.

Moshe Greidinger, CEO Cinema City International. va prelua conducerea grupului Cineworld in calitate de CEO, in timp ce Israel Greidinger va ocupa pozitia COO al Cineworld.

“Dupa aproape patru decenii de activitate in industria cinematografica, dezvoltand o afacere care si-a extins activitatea dintr-o singura tara in sapte tari, am descoperit in Cineworld o companie impresionanta cu o buna sinergie cu Cinema City. Impreuna cu echipa de management extinsa, intentionez sa profit de aceasta oportunitate si sa alatur doua entitati de acelasi calibru, lideri de piata in tarile lor de origine, astfel incat sa aducem acest nou business, prin crestere continua, inovatie si dedicare, la cel mai inalt standard de experienta cinematografica,” a declarat Moshe (Mooky) Greidinger, CEO Cinema City International.

Cine sunt Cinema City International si Cineworld

Cinema City International (CinemaCity) este cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Israel si din Europa Centrala si de Est, cu venituri de 237,2 milioane de lire sterline, EBITDA de 50.9 milioane lire sterline si un profit net de 20,5 milioane lire sterline in 2012.
Compania opereaza 99 de cinematografe multiplex cu un total de 966 ecrane, in sapte tari: Israel, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia si Romania, 10 sali IMAX si 5 sali 4DX. Toate salile Cinema City sunt digitale.
Operatorul are 36 de sali in faza de constructie, care vor oferi o capacitate de 380 de sali.
Pe langa vanzarile generate din bilete si servicii, in multiplexuri, Cinema City obtine venituri din distributia de film si din publicitate.
Compania Cinema City International este listata la bursa din Varsovia din decembrie 2006

Cinema City este cel mai mare operator de cinema din Romania.



Cineworld Plc (Cineworld)
este unul dintre cei mai mari operatori de cinema din Marea Britanie si Irlanda si opereaza 102 cinematografe si 886 sali, toate digitale.
In Londra, Cineworld 15 cinematografe multiplex proprii si 6 locatii Picturehouse.
Compania are semnate contracte pentru 169 de noi cinematografe care sunt preconizate sa fie finalizate pana in 2017.
In 2012, compania a achizitionat lantul de cinematografe Picturehouse.
Cineworld opereaza 2 sali IMAX in Marea Britanie.
In 2012, Cineworld a vandut 48 milioane de bilete si a generat un venit de 358,7 milioane de lire sterline, EBIDTA de 67,1 milioane de lire sterline si un profit net de 27,5 milioane de lire sterline.
Compania Cineworld este listata la bursa din Londra din mai 2007.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri