Google anunță lansarea în România a Google News Showcase, un produs și un program de licențiere dedicat redacțiilor de știri. În acest sens, Google a semnat parteneriate cu 16 publicații din România - mass-media națională, agenții de știri și radiodifuzori - urmărite de oameni din toată țara. Publicația de business wall-street.ro este una dintre cele 16 care au intrat în acest program.

Google va continua să extindă colaborarea pe platforma Google News Showcase cu alte redacții. Prin News Showcase, publisherii vor avea acces la o serie variată de paneluri prin care să ofere mai mult context știrilor și să adauge articole conexe, cronologie și multe altele.

Noile paneluri îi vor ajuta pe publisheri pentru a-și face conținutul mai vizibili pentru cititori. Panelurile News Showcase vor apărea în Google News și Google Discover (pe mobil și desktop) și vor direcționa cititorii către articolele de pe pagina publisherului. Mai mult, publicațiile partenere vor primi plăți lunare de la Google pentru drepturile de licențiere ce vizează conținutul pe care-l furnizează în News Showcase.

„Suntem încântați că experiența și autoritatea noastră editorială pot fi transpuse într-o experiență vizuală modernă precum Google News Showcase”, a adăugat Alina Gheorghiescu, Digital Marketing Manager Wall-Street. „Wall-Street.ro se bucură că este partener în lansarea acestui produs în România și suntem mândri că am fost selectați ca una dintre primele publicații de știri care să furnizeze zilnic conținut de calitate. Anticipăm că participarea în Google News Showcase va aduce o creștere a traficului către pagina noastră, va impulsiona interacțiunea cu utilizatorii și ne va ajuta să fim mai aproape de cititorii noștri.”

De la lansarea din octombrie 2020 a News Showcase, Google a semnat parteneriate cu mai mult de 1500 de publicații de știri din toată lumea. Google News Showcase a fost lansat până acum în 16 țări: India, Japonia, Germania, Portugalia, Brazilia, Austria, U.K., Australia, Cehia, Italia, Columbia, Argentina, Canada, Irlanda, Slovacia, Polonia, și acum România.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri