”You”, unul dintre cele mai longevive seriale Netflix, se va încheia în acest an, platforma de streaming anunțând că sezonul 5 va fi lansat în aprilie. Citiți în continuare care sunt cele mai importante titluri a căror lansare a fost confirmată de Netflix pentru următoarele luni.
You – Sezonul 5
Toate cele 10 episoade ale sezonului final al thrillerului ”You” vor avea premiera pe 24 aprilie.
Bazat pe romanele scrise Caroline Kepnes, ”You” îl are ca personaj principal Joe, un iubitor de cărți, un romantic fără speranță, cu o înclinație pentru urmărirea și uciderea femeilor pe care (pretinde că) le iubește, precum și a tuturor celor care îi stau în cale. Căutarea lui Joe a început în New York, apoi a urmat Los Angeles în sezonul 2, apoi în suburbiile sufocante din San Francisco în sezonul 3 și, cel mai recent, în Londra în cel de-al patrulea sezon.
În cel de-al cincilea și ultimul sezon, Joe Goldberg se întoarce la New York pentru a se bucura de viața sa fericită... până când viața aceasta este amenințată de fantomele trecutului său și de propriile sale dorințe întunecate.
Citiți și Netflix ”duduie”: Cel mai mare număr de noi abonați într-un singur trimestru
Cobra Kai – Sezonul 6, partea a treia
Ultimul sezon al ”Cobra Kai” a confirmat de Netflix pentru data de 13 februarie.
Un final însângerat a provocat un dezastru la Sekai Taikai, care ar fi putut duce la moartea unui concurent! Va fi anulat turneul? Sau Miyagi-Do va putea să aibă confruntarea sa culminantă cu Cobra Kai sau Dragonii de Fier în finală?
Stranger Things – Sezonul 5
Ultimul sezon din Stranger Things va fi difuzat în a doua jumătate a anului 2025.
Serialul Stranger Things, creat de Frații Duffer, a fost lansat în iulie 2016 și a devenit în scurtă vreme unul dintre cele mai populare seriale de televiziune de pe Netflix, numai cel de-al patrulea sezon adunând peste 140,7 milioane de vizualizări la nivel global. Ancorat în nostalgia anilor '80, serialul a adus în prim plan, în fiecare sezon, elemente de cultură pop din acest deceniu.
Serialul a obținut peste 70 de premii la nivel mondial, inclusiv premii Emmy și Screen Actors Guild pentru Cea mai bună distribuție într-un serial dramatic și a fost nominalizat la peste alte 230 de premii.
Squid Game – Sezonul 3
Al treilea și ultim sezon al Squid Game va fi lansat cel mai probabil în vară. Data exactă nu a fost anunțată de Netflix, dar se speculează că aceasta ar putea fi 27 iunie 2025.
Dacă sezonul 3 are premiera în vara sau toamna anului 2025, acest calendar se aliniază cu calendarul nominalizărilor la Emmy. Potrivit Digital Trends, Netflix va înscrie probabil sezonul 2 Squid Game la premiile din 2025 și ar putea încerca să înscrie sezonul 3 la premiile Emmy 2026.
Acest lucru sugerează că cel mai devreme sezonul 3 din Squid Game ar putea debuta la data de 1 iunie 2025, pentru a se califica pentru premiile Emmy din 2026.
Wednesday – Sezonul 2
Al doilea sezon din serialul ”Wednesday” este așteptat la finalul acestui an. Primul sezon al serialului a fost filmat în România, însă producătorii au schimbat locația pentru următoarea etapă din povestea Wednesday.
Inteligentă, sarcastică și puțin cam „moartă” la interior, Wednesday Addams investighează o serie de crime, făcându-și prieteni, dar și dușmani, la Academia Nevermore.
Black Mirror - Sezonul 7
Black Mirror revine anul acesta pe Netflix cu sezonul 7. Platforma nu a anunțat însă data exactă a lansării, dar a confirmat că aceasta va avea loc în 2025.
Serialul pune accent pe aspectele întunecate ale umanității și ale societății, pornind de la fenomene contemporane (de la popularitatea reality show-urilor până la impactul social media și al smartphone-urilor asupra vieții noastre) și speculând modul în care astfel de fenomene ar putea/vor evolua în viitor.
F1: Drive to Survive – Sezonul 7
Având în vedere că Sezonul 2024 al campionatului de Formula 1 s-a încheiat, serialul Netflix Drive to Survive și-a încheiat filmările pentru cel de-al șaptelea sezon. Lansarea sa este confirmată pentru 2025, dar data exactă nu a fost încă anunțată.
Big Mouth – Sezonul 8
Tot anul acesta se va încheia și serialul de animație Big Mouth.
Big Mouth este un serial creat de Nick Kroll, Andrew Goldberg, Mark Levin și Jennifer Flackett, care prezintă adolescența bazată pe creșterea lui Kroll și Goldberg în New York-ul suburban, cu Kroll exprimându-și propria sa tinerețe fictivă.