6 Aprilie 2011

Fostul proprietar al MagazinulDeCase.ro incepe un business cu 50.000 euro



Matei Malos, co-fondatorul portalului imobiliar MagazinulDeCase.ro, vandut anul trecut catre Sanoma Digital, a investit 50.000 de euro in primul serviciu de consultanta imobiliara si legala adresat exclusiv cumparatorilor.

Malos-Home Buying Services este primul serviciu de reprezentare imobiliara din Romania adresat exclusiv cumparatorilor si a necesitat o investitie de 50.000 de euro.

“Am lansat acest serviciu complet pentru cumparator intr-o formula cu discount – tarif fix de 990 euro - pentru a fi cat se poate de competitivi. In mod obisnuit, o agentie imobiliara aplica celor doua parti un comision total negociat de 4-5% din valoarea tranzactiei, care provine, de fapt, din bugetul cumparatorului”, a declarat Matei Malos (foto).

Un consultant analizeaza impreuna cu fiecare client un set de criterii personale pentru alegerea locuintei dorite (zona, puncte de interes, tip imobil, etaj, suprafata, confort, impartire si buget) pe baza carora sunt selectate toate ofertele disponibile in piata.

Dupa o selectie initiala a ofertelor, clientul decide ce proprietati urmeaza a fi vizionate de catre reprezentantii Home Buying Services in locul sau. In urma vizionarilor, informatiile complete, fotografiile si pozitionarea pe harta vor fi disponibile in cadrul unei pagini personalizate pentru fiecare cumparator.

Serviciul Malos-Home Buying Services ofera si asistenta pentru finalizarea tranzactiei: negocierea pretului, asistenta legala privind situatia juridica a imobilului, precum si asistenta in vederea negocierii termenilor contractului de vanzare-cumparare.

In vara anului 2009, Sanoma Hearst Romania, editorul revistelor Esquire, FHM, Cosmopolitan si National Geographic, a decis sa isi extinda portofoliul prin achizitia unui portal imobiliar. Un an mai tarziu, in vara lui 2010, tranzactia era oficiala: MagazinulDeCase.ro a fost preluat de Sanoma Digital, o companie subsidiara a Sanoma Magazines International.



Citeste si