Conform unei analize Revolut, în 2023, pierderile provocate de fraudele autorizate au fost de 16 ori mai mari decât în cazul fraudelor neautorizate, printre utilizatorii din România, cu o medie de 619 lire sterline (700 de euro) în medie per caz, față de 34 lire sterline per caz, pentru fraudele neautorizate. Scam-urile cu oportunități de angajare au crescut de aproape 13 ori, iar cele cu investiții cu 142% în 2023, la nivel global. Totodată, în 2023, pierderile provocate de fraudele autorizate de clienții din România au fost de 16 ori mai mari decât cele provocate de fraudele neautorizate. Acestea sunt, de cele mai multe ori, fraude unde chiar clientul își dă acceptul să fie jefuit, așa că există o șansă mică să-și reprimească banii înapoi.

După numărul de cazuri înregistrate, forma cel mai des întâlnită de fraude autorizate a fost cea a scamurilor de achiziții (48%, în medie 244 de lire sterline per caz), dar tactica ce a condus la cea mai mare pierdere financiară medie per caz a fost cea a fraudelor de investiții 1.041 lire sterline, în medie (22% din numărul total de cazuri de fraudă cu autorizare). Deseori, prin scamurile de investiții, escrocii pun presiune pe victime și le presează să trimită bani în conturile lor, oferind câștiguri greu de crezut. De aceea, înainte de a apăsa pe orice link sau de a trimite bani unui străin, e bine ca utilizatorii să-și ia un timp de gândire și să se întrebe în ce măsură respectiva ofertă ar putea fi o capcană.

Următoarea modalitate prin care utilizatorii au fost atrași în capcane, în 2023, au reprezentat-o scamurile cu impersonare, care au condus la pierderi medii de 646 de lire sterline per caz (3% din numărul total al cazurilor). Scamurile cu oportunități de angajare au determinat pierderi medii per caz de 640 de lire sterline, afectând 19% din numărul total al victimelor, anul trecut.

Escrocheriile online reprezintă o amenințare în creștere și au generat, în 2022, pierderi de peste 1 trilion de dolari, potrivit GASA (Global Anti-Scam Alliance & ScamAdviser, raportul Global State of Scams). Datele Revolut arată că acest fenomen a continuat să crească anul trecut, pe măsură ce tipologia fraudelor s-a modificat, pe fondul intensificării tehnicilor frauduloase care vizează extragerea de detalii sensibile ale contului și informații personale pentru a obține câștiguri financiare. Infractorii financiari au continuat să facă apel la tactici sofisticate, cum ar fi site-uri web înșelătoare, lanțuri de plăți în cascadă și atacuri de inginerie socială pentru a păcăli victimele.

Cum ne semnăm singuri sentința să fim jefuiți

Majoritatea tranzacțiilor pe care le efectuăm online trebuie confirmate prin introducerea unui cod de securitate în aplicația bancară. Acest lucru se întâmplă doar atunci când atât banca, cât și comerciantul sunt înrolate în platforma 3D secure. Cu toate acestea, Alin Becheanu, head of fraud monitoring and prevention la ING Bank România, spune că nu înseamnă că aceste tranzacții nu sunt sigure, dar vigilența ne ajută să prevenim unele situații riscante.

„Avem două tipuri de tranzacții: securizate și nesecurizate. Toate cardurile ING sunt securizate (n.red: majoritatea cardurilor din România sunt înrolate într-un sistem antifraudă). Notificările din aplicație se primesc atunci când comerciantul este înrolat în 3D secure. În cazul în care comercianții nu sunt înrolați în acest sistem de securitate, nu vei primi acea notificare de la bancă. Nu există, la momentul actual, un standard care să oblige toți comercianții să fie înrolați în acest mecanism, dar asta nu înseamnă că acele tranzacții nu sunt sigure. Nu trebuie să considerăm că e suspect acest lucru, ci mai degrabă ar trebui noi să fim atenți la comercianți”, a delcarat Alin Becheanu.

Totodată, Alin menționează că, în cazul tranzacțiilor unde îți sunt folosite două soluții de securitate (atât banca cât și comerciantul sunt înrolate în 3D secure), nu vei putea solicita chargeback în cazul tranzacțiilor frauduloase. Reprezentantul ING menționează că acesta este regulamentul Visa și Mastercard: „Odată ce banii noștri au plecat din cont și am semnat tranzacția respectivă, sunt șanse minime, dacă e vorba de o tranzacție securizată, să mai primim banii înapoi”.

Revolut face distincția între fraudele neautorizate, prin care infractorii reușesc să aibă acces la conturile și datele unui client fără știința și fără permisiunea victimelor, față de fraudele cu autorizare (scam-uri), care se referă la practici înșelătoare prin care victimele sunt convinse de escroci să facă transferuri sau plăți.

Potrivit datelor disponibile, ingineriile sociale continuă să fie principalul mecanism pentru ambele tipuri de fraude, dar mai ales pentru cele autorizate. Deși 62% dintre utilizatorii Revolut care au suferit pierderi financiare în 2023 au fost vizați de fraude neautorizate, suma medie pierdută/ victimă a fost de 110 lire sterline, față de o sumă medie de 1.400 lire sterline/ utilizator, în cazul fraudelor autorizate, arată datele analizate de fintech-ul global.

Cele mai populare tehnici pe care le folosesc atacatorii

Scamurile cu oportunități de angajare (job scam) au crescut cu peste 1.200% în 2023, țintind mai ales tinerii aflați în căutarea de locuri de muncă.
Scamurile cu investiții au crescut cu 142% anul trecut în Europa. Majoritatea acestora au avut ca mecanism oferirea de Bitcoin sau criptomonede.
Scamurile cu achiziții rămân forma de fraudă cel mai des întâlnită în toate piețele, reprezentând 63% din totalul scamurilor raportate în 2023, dar cu mai puțin de 15% din valoarea totală a pierderilor suferite de utilizatori.

Recomandări de la Revolut pentru a evita scamurile:

• Faceți cumpărături numai de la comercianți recunoscuți, de renume - verificați întotdeauna review-urile lăsate de clienți. Comercianții de încredere au, în general, review-uri pozitive.
• Puneți întrebări - Fiți atenți dacă vânzătorul evită să vă dea informații complete sau vă presează să plătiți imediat. Insistați să verificați în persoană produsele de valoare însemnată sau, prin intermediul unui apel video, solicitați toate documentele importante pentru a verifica dacă vânzătorul este cu adevărat proprietarul bunurilor propuse spre vânzare.
• Alegeți un mod sigur de plată, cum ar fi cardurile de unică folosință de la Revolut - sau un card de debit/ credit bancar. Uneori, escrocii vă pot cere să plătiți prin transfer bancar în loc de plata cu cardul. Transferurile sunt greu de urmărit și, în caz de înșelătorie, posibilitățile de recuperare a banilor sunt limitate.
• Nu ignorați niciodată avertismentele din aplicație, mai ales dacă vânzătorul vă împinge să faceți plata rapid.
• Verificați autenticitatea site-ului web - introduceți adresa acestuia în browserul dvs. web. Nu urmați linkurile din e-mailurile sau textele nesolicitate. Odată ce accesați site-ul web, verificați dacă arată ca unul profesional, legitim. Culorile, logo-ul sau aspectul care nu arată corect pot fi un indiciu că site-ul este fals.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri