Alegerea primarilor în două tururi, respinsă în Senat. PNL a votat împotrivă, la fel ca și PSD

Sursă foto: Shutterstock.com

Alegerea primarilor în două tururi, respinsă în Senat. PNL a votat împotrivă, la fel ca și PSD

Cuprins Articol:
Un proiect de lege inițiat de AUR prin care s-ar fi revenit la formula alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi a fost respins cu voturile aleșilor PSD, PNL și UDMR, arată Digi24.

Camera Deputaților este for decizional 

Din nou, USR s-a „aliat” cu AUR, de această dată pe votul unei propuneri legislative prin care s-ar fi abolit sistemul de vot într-un singur tur pentru primari, dar și pentru șefii de Consilii Județene. Conform sursei citate, au fost înregistrate 48 de voturi „pentru”, 56 „contra” și o abținere.

Mai exact, au votat „împotrivă” 33 de senatori PSD, 12 de la PNL, opt de la UDMR și alți tri senatori neafiliați. Pe de-altă parte, un număr de 16 senatori de la USR au susținut inițiativa, alături de 25 de voturi de la AUR, cinci de la senatorii „Pace-Întâi România” și două voturi de la cei neafiliați.

În timpul dezbaterilor din plen, reprezentanții PSD au argumentat că actualul sistem, bazat pe alegerea într-un singur tur, este cel mai potrivit pentru desemnarea autorităților locale. În schimb, în ultimii ani, USR a susținut în mai multe rânduri că ar trebui să se revină la un sistem de alegere în două tururi, similar cu alegerea președintelui, pentru că acesta ar fi mai corect și mai democratic, conform acestui partid. 

Cum ar funcționa alegerea primarilor în două tururi și cum a reacționat PSD

Potrivit proiectului, un candidat ar fi fost declarat ales primar sau președinte de consiliu județean încă din primul tur doar dacă obținea majoritatea tuturor voturilor valabil exprimate, respectiv peste 50% din sufragii. „Este declarat ales primar sau președinte de consiliu județean candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”, prevede proiectul.

Inițiativa stabilea că un al doilea tur urma să fie organizat nu doar în cazul în care niciun candidat nu atingea acest prag, dar și în cazul unei situații de egalitate între mai mulți candidați care se află pe locul doi, situație în care toți cei aflați la egalitate ar fi participat la noul scrutin. După desfășurarea celui de-al doilea tur, mandatul ar fi revenit candidatului care obținea cel mai mare număr de voturi.

„Suntem în situația în care facem politică, dar pe de altă parte trăim în niște orașe, comune care vrem să fie bine administrate. Să fiu bine înțeles, ambele opțiuni sunt opțiuni viabile. Cred totuși că relația dintre cetățean și politician este corectă în primul tur, pentru că acolo omul alege gospodarul. În turul doi intervine tranzacția politică. Chiar dacă, în termeni de legitimitate, e un procent mai mare în această tranzacție din perspectiva bunei administrări a unei localități, s-ar putea ca votul direct al cetățeanului să spună cel mai bine cum trebuie administrată o urbe”, a spus senatorul PSD Robert Canzaciuc, fără să spună de fapt nimic. 

„Actualul sistem de vot pentru alegerea autorităților administrației publice locale - primarul și președintele consiliului județean - într-un singur tur, pe baza celui mai mare număr de voturi și nu a majorității voturilor valabil exprimate - și-a arătat limitele în ceea ce privește capacitatea acelor aleși de a genera o dezvoltare locală în strânsă legătură cu interesele cetățenilor. Alegerea lor într-un tur unic nu este specifică culturii politice românești, având în vedere că, până în 2012, a funcționat scrutinul în două tururi,” a transmis AUR, în expunerea de motivă aferentă proiectului de lege. 

Următorul pas pentru această inițiativă legislativă reprezintă trimiterea sa la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz. Amintim că propunerea revenirii la sistemul alegerilor în două tururi nu este vreo noutate. În urmă cu aproape 10 ani, PNL, partid care acum votează împotriva unei legi în acest sens, înainta un proiect de lege tot pentru a se reveni la alegerea primarilor în două tururi. 

În mod realist, proiectul va fi cel mai probabil respins și de deputați, iar sistemul actual, în care primarul deja ales în funcție are cele mai mari șanse să-și păstreze scaunul, va persista - iar lipsa conceptului de „term limits”, adică limitarea cumulului de mandate, va continua să susțină „domniile” interminabile ale unor primari și șefi de CJ-uri. Cât este asta de democratic este la latitudinea fiecăruia să decidă. 

Personalizate pentru tine