Astra Asigurari, liderul pietei de profil din Romania, a lansat o campanie destinata asigurarilor facultative de locuinta, prin care clientii asiguratorului primesc un voucher de reducere pentru utilizare in reteaua Flanco, egal cu valoarea primei de asigurare din primul an.
Campania, denumita „Reduceri cat casa! Cat a costat prima de asigurare facultativa a locuintei, atat ai reducere la produsele din magazinele Flanco”, se adreseaza atat persoanelor fizice cu domiciliul stabil in Romania, care au implinit varsta de 18 ani, cat si persoanelor juridice cu sediul pe teritoriul tarii noastre, care contracteaza in perioada 15 februarie-15 aprilie 2012 o asigurare facultativa de locuinte de la Astra.

In momentul contractarii asigurarii, clientii Astra primesc un voucher de reducere pentru utilizare in reteaua de magazine Flanco, egal cu valoarea primei de asigurare din primul an.

Voucherele sunt valabile in intervalul 15 februarie - 30 aprilie 2012 inclusiv, iar reducerea, care trebuie sa reprezinte maximum 10% din valoarea cumparaturii, se aplica tuturor produselor comercializate in reteaua de magazine Flanco. Voucherele sunt transmisibile, valoarea lor putand depasi si 1.000 de euro.

Compania Astra Asigurari este liderul pietei romanesti de profil, raporta la primele 9 luni ale anului trecut, cand a subscris valoric un volum de prime brute de 870,3 milioane de lei, in crestere cu 3,47%, comparativ cu aceeasi perioada din 2010. Astra Asigurari este urmata de Allianz-Tiriac, in topul companiilor de profil din Romania, cu subscrieri de 804 milioane de lei.

Asiguratorul Astra este detinut direct de The Nova Group Investments Romania SA - 72,68% si Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,3% din capitalul social. Epsilon Estate Provider SRL este controlata de The Nova Group Investments BV (Olanda), cu 99% din actiuni, restul de 1% fiind detinut de The Nova Group Investments Romania. Grupul de firme Nova este controlat de Dan Adamescu.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri