21 Martie 2012

Cum arata casele de lemn pe care finlandezii vor sa le vanda cu 40.000 euro



Compania finlandeza Honka, ce produce case prefabricate din lemn, a intrat pe piata locala si isi propune ca pana la finele anului sa vanda 10 locuinte. Pretul unei case de 80 mp costa circa 40.000 euro.

Costul caselor Honka variaza intre 300 – 1200 euro/mp in functie de specificatiile si dorintele proprietarului. Clientul isi poate comanda casa dintr-un catalog, urmand ca aceasta sa fie livrata sub forma de kit complet, inclusiv ferestre si instalatii sanitare.

Capacitatea de productie a celor doua fabrici din Finlanda este de 2.500 case/an ceea ce reprezinta echivalentul a cinci case pe zi. Astfel, termenul de livrare de la lansarea comenzii si pana la livrarea casei este de sase saptamani, iar instalarea locuintei se face in aproximativ trei saptamani.

„Obiectivul nostru este sa livram si sa montam 10 case pana la sfarsitul anului urmand ca, in 2013 si in urmatorii ani, sa avem o crestere care sa ne pozitioneze cu rezultate similare tarilor vecine: Bulgaria, Ungaria, Slovenia, unde Honka livreaza intre 50 – 80 de unitati pe an”, a declarat Cristy Baisan, managerul Finn Land Business, importatorul local al Honka.

Casele Honka pot fi montate pe puncte de sprijin (cuzineti) sau pe placa. Peretii sunt realizati din lemn masiv sau din rigips si materiale clasice puse pe cadru din lemn. Proprietarul primeste 2 ani de garantie pentru toate materialele si 4 ani pentru aspectele de ordin calitativ.

Prima proprietate Honka din Romania a fost deja asamblata la Azuga si apartine unui om de afaceri din Brasov. Finn Land Business planuieste ca urmatoarea casa sa fie ridicata in Neptun, pana la sfarsitul lunii mai, pentru a servi drept locuinta-model potentialilor cumparatori.

Compania importatoare spera sa convinga guvernul sa accepte Honka in programul Prima Casa, astfel incat cei care detin un teren sa isi poata achizitiona o casa preambalata.



Citeste si