25 Aprilie 2012
Cele mai cunoscute 10 "bule" ale momentului
Dupa bubble-ul internetului si cel al pietei imobiliare, specialistii se intrec in estimari prin care inceara sa anticipeze domeniul unde se formeaza urmatoarea “bula”. In continuare este prezentat un clasament realizat de Business Insider al sectoarelor unde ne putem astepta la o contractie, ca urmare a cresterilor foarte rapide.
Terenurile agricole
Ce spun expertii: “In fiecare luna ne confurntam cu preturi ametitoare la cele mai recente licitatii pentru terenuri agricole”, a declarat Esther George, reprezentantul Rezervei Federale americane in statul Kansas City.
De asemenea cunoscutul investitor Jim Rogers sustine de ani de zile ca investitiile in terenurile agricole sunt oportune, lucru pe care l-a sustinut si intr-un interviu pentru Wall-Street.ro.
Sursa imagini: sxc.hu, freedigitalphotos.net, federalreserve.org
Titlurile de stat ale SUA
Peter Schiff, investitorul american care a reusit sa anticipeze criza imobiliara inceputa in 2007, a declarat recent intr-un interviu pentru Forbes ca se asteapta la o cadere abrupta a pietei de obligatiuni in urmatorii doi – trei ani.
„Cu cat o amanam mai mult, cu atat va deveni mai mare (n.red. bula din piata obligatiunilor de stat), asa ca dobanzile trebuie sa fie marita in timpul recesiunii pentru a putea sa contracaram aceste ineficienta”, mentioneaza Schiff.
Cartile in varianta print
“Este greu sa iti imaginezi ca modelul cartilor printate poate sa supravietuiasca. Bula cartilor educationale incepe sa intre intr-un proces de deflatie”, spune economistul Mark Perry.
Mai jos, un grafic in care este reprezentata evolutia pretului la carti in comparatie cu evolutia pretului caselor.
Aurul
Acum doi ani, George Soros spunea ca aurul reprezinta „bula suprema”. Atat el cat si alti specialisti din piata considera ca metalul pretios este supraevaluat si va incepe sa se deprecieze.
Celelalte marfuri
Analistii de la Stifel Nicholas si State Street avertizeaza ca trendul de crestere inregistrat in piata marfurilor de-a lungul ultimilor zece ani este aproape de a se incheia.
Apple
“Una dintre actiunile favorite ale acestei generatii pe care sunt short este Apple”, a declarat in martie Jeff Gundlach, expert in instrumente financiare cu venit fix.
De asemenea, Aswath Damodaran, profesor de finante la New York University, a renuntat la investitiile in Apple. „Noii investitori ai Apple ma sperie”, a declarat acesta.
Actiunile companiilor din tehnologie
Pana acum, anul 2012 a fost cel mai bun an pentru cresterea IPO-urilor in ziua listarii din 2000, adica din era bulei dot-com, arata un raport de cercetare al companiei Renaissance Capital.
China
Peter Chiappinelli, manager de portofoliu in cadrul companiei financiare GMO, crede ca Republica Chineza este „mama tuturor bulelor”.
„Nu stim cand se va sparge bula insa in istoria de pana acum nu s-au intalnit cazuri in care o tara sa iasa dintr-un ‚bubble’ fara sa intampine probleme financiare”, spune Chiappinelli.
Apartamentele
„Mereu construim prea multe unitati dintr-un singur tip de cladire. De aceasta data cred va fi vorba de complexele rezidentiale”, a fost declaratia care a atras cea mai mare atentie la o intalnirea recenta a dezvoltatorilor imobiliari din orasul american Orlando.
„Cred ca, in cele din urma, ne vom grabi ma mult decat trebuie. Avem tendinta sa facem asta in afacerile de real-estate”, a declarat Steve Flangan, un broker american de imobiliare.
Actiunile
Economistii Gary Shilling si Bob Janjuah sunt de parere ca S&P 500 va scadea in curand pana la 800 de puncte (-42%).