20 Februarie 2013

Amazon isi face magazin virtual pentru suveniruri din show business



Site-ul Amazon.com a lansat, marti seara, un magazin online care propune peste 350.000 de obiecte si suveniruri din universul cinematografiei, muzicii si televiziunii, scrie Mediafax.

Te pasioneaza comertul pe internet si vrei sa afli mai multe informatii, ponturi si studii de caz de la experti in domeniu? Atunci nu ai voie sa ratezi ecomTIM, cel mai important eveniment regional de e-commerce si marketing online. Afla mai multe despre cum poti participa la eveniment.

Cu doar cateva zile inainte de gala de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc duminica, acest grup specializat in distributia online a deschis portile virtuale ale Magazinului de articole de colectie din lumea spectacolelor (amazon.com/entertainmentcollectibles).

O casca de biciclist purtata in trecut de actorul James Dean s-a vandut cu 25.000 de dolari. O tinuta purtata de actrita Milla Jovovich in filmul "Resident Evil" este afisata pe site la pretul de 6.200 de dolari.

O categorie speciala este consacrata suvenirurilor asociate cu franciza cinematografica "Razboiul stelelor". Un poster original al filmului clasic "King Kong" din 1933 este scos la vanzare pentru 60.000 de dolari.

O chitara electrica, pe care se afla semnaturile membrilor grupului rock Led Zeppelin, este propusa pentru suma de 15.000 de dolari. Numeroase coperte de albume, programe de concert, afise si fotografii sunt scoase la vanzare la sume mult mai mici.

"Exista cate ceva pentru toata lumea", a declarat Peter Faricy, vicepresedintele Amazon Marketplace. "Fanii vor gasi suveniruri ale artistilor, actorilor preferati si ale unor legende din industria de divertisment, iar colectionarii pasionati vor descoperi obiecte foarte rare".

Noul magazin virtual al site-ului Amazon.com va servi drept platforma pentru mai multi distribuitori specializati in acest tip de suveniruri, precum Premiere Props.



Citeste si