Moneda nationala a ramas pe apreciere in prima parte a sesiunii, pe fondul imbunatatirii sentimentului pe pietele internationale, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta de 4,3668 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele cinci saptamani.

Un curs inferior celui de miercuri, de 4,3643 lei/euro, a fost anuntat de banca centrala pe 11 martie. In sesiunea precedenta, cursul a fost de 4,3783 lei/euro, scrie Mediafax.

Totodata, paritatea pentru dolarul american a scazut cu 3,03 bani, la 3,3177 lei/dolar. Cursul pentru francul elvetian a coborat de la 3,6007 lei/franc la 3,5927 lei/franc.

Cotatiile leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

In debut, euro a fost cotat la 4,3620 - 4,3650 lei, in scadere fata de nivelul de la finalul sesiunii precedente, cand bancile schimbau moneda unica pentru 4,3750 - 4,3775 lei.

Primele transferuri au urcat usor cotatiile, pe fondul cererii comerciale, dar si unor posibile temeri ca banca centrala ar putea interveni pentru a tempera aprecierea leului.

La jumatatea sesiunii, schimburile se perfectau in apropierea nivelului de 4,37 lei/euro.

Dobanzile practicate miercuri de bancile comerciale pentru depozitele in lei atrase pe termen de o zi au ramas la 1,21 - 1,71% pe an. Totodata, randamentele pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana au urcat usor, de la 1,81 - 2,31% la 1,94 - 2,44% pe an.

Potrivit dealerilor, lichiditatea este in continuare ridicata in conditiile in care valoarea programata a emisiunilor de titluri de stat in aceasta luna este mai mica decat titlurile care vor ajunge la scadenta. Astfel, o mare parte a sumelor scadente in aprilie este posibil sa ramana in piata si sa nu fie reinvestita in titluri de stat

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri