Intr-o perioada in care preturile la energie sunt asteptate sa creasca din nou, anumiti reprezentanti ai furnizorilor anticipand scumpiri de chiar si 40% anul acesta, consumatorii casnici ar trebui sa ia in calcul toate optiunile din piata pentru a se asigura ca isi protejeaza cat pot de bine finantele personale. Cititi in continuare care sunt pasii ce trebuie urmati pentru schimbarea furnizorului de electricitate.

Schimbarea furnizorului este un proces gratuit (conform Ordinului ANRE nr. 105/2014), fiind interzisa perceperea oricaror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia. De asemenea, schimbarea furnizorului nu implica modificari de ordin tehnic (inlocuirea contorului sau modificarea instalatiei de racordare), neexistand astfel intreruperi ale furnizarii energiei electrice.

Pasul 1: Alegerea unui nou furnizor de electricitate

Alegerea unui nou furnizor este primul pas in acest proces. O lista completa a furnizorilor autorizati este disponibila pe websiteul Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE), la acest link. De asemenea, la acest link poate fi accesat un comparator de preturi al ANRE, insa inainte de a lua o decizie finala este recomandabil sa accesati si websiteurile furnizorilor, pentru a obtine astfel oferte actualizate.

Dupa ce ati luat legatura cu noul furnizor, reprezentantii acestuia va vor cere cateva detalii cu privire la consumul de energie pe care il aveti, urmand ca apoi sa va faca o oferta corespunzatoare (presupunand ca nu ati ales deja un pachet din oferta respectivului furnizor).

Pasul 2: Incetarea actualului contract de furnizare

Ulterior, consumatorul de energie electrica este obligat sa notifice furnizorului actual in legatura cu incetarea contractului de furnizare cu cel putin 21 de zile inainte. Un model al cererii poate sa fie descarcat de la acest link. In general, reprezentantii noului furnizor va pot ajuta la completarea notificarii privind incetarea actualului contract de furnizare.

Pasul 3: Trimiterea documentelor necesare catre noul furnizor

Noul furnizor de electricitate solicita noilor clienti o serie de documente inainte ca procedura propriu-zisa sa fie demarata. In general, documentele solicitate sunt:

  • Cererea de incheiere a contractului actual.
  • Declaratie pe propria raspundere ca in spatiul respectiv se desfasoara numai activitati casnice.
  • Copie a Cartii de Identitate
  • Actul de proprietate sau actul doveditor al dreptului de folosinta asupra locului de consum (comntract de vanzare-cumparare, de inchiriere, etc.)
  • Actul proprietarului locului de consum (daca nu sunteti proprietarul locului de consum).

Pasul 4: Schimbarea propriu-zisa a furnizorului

La solicitarea clientului si pe baza contractului de furnizare a energiei electrice incheiat intre client si noul furnizor, acesta din urma are obligatia de a intreprinde demersurile necesare incheierii contractului pentru asigurarea serviciului de retea. Practic, dupa ce ati trimis si completat toate documentele mentionate mai sus, nu va mai ramane decat sa va dati acordul pentru inceperea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrica si sa asteptati ca aceasta schimbare sa aiba loc.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri