Cea de-a patra a ediție a conferinței Future Banking, organizată de wall-street.ro, se apropie cu pași repezi. Agenda și speakerii internaționali confirmați până în prezent alcătuiesc premisele unui eveniment ce transformă Bucureștiul pentru doua zile într-un hub al FinTech-ului regional.

Ca în fiecare an aducem la aceeași masă atât fondatori de FinTech-uri internaționale cât și locale, unicorni sau startup-uri care au început de curând să agite apele pe segmentul de business în care operează. Reprezentanți ai autorităților de reglementare, avocați, oameni care au croit ADN-ul digital în bănci de renume, dar și investitori, gata să pună pe masă fondurile și cunostințele necesare unui business cu ambiții mărețe în cadrul competiției Future Banking Fire Pitch, urcă impreună pe scena evenimentului pe 12 și 13 mai.

Poți fi și tu parte din acest eveniment. Tot ce trebuie să faci este să intre pe site-ul Future Banking si să te inscrii. De restul ne ocupăm noi.

Ce business-uri pun umărul la cea de-a patra editie a Future Banking

Vorbim despre relația dintre FinTech-uri si bănci, în toate scenariile posibile, chiar și cel in care o bancă este cumpărată de un FinTech, experientă ce va fi povestită de catre Boyan Byanov, Regional Director CEE în cadrul Raisin.

Avem și jucători internaționali din zona de FinTech care și-au consolidat prezența pe piața noastră, precum Revolut sau Twispay, noi veniți care promit să câstige o cotă importantă de piață, precum Twisto sau FinTech-uri cu fondatori români precum Prime Dash.

Reprezentanți ai Citi Bank, Raiffeisen Bank, Mastercard, TBI sau Tremenos vor vorbi despre secretele din spatele liniilor de cod scrise in hub-urile de inovație, secrete care fac ca instituții ce păreau la un moment coloși tradiționali să livreze servicii financiare intr-o manieră agile.

Pentru că inovația ține cont si de reglementări, reprezentanți ai firmei de avocatură Filip & Company si ai Băncii Naționale a României ne vor aduce la cunostintă regulile după care jucătorii din industrie trebuie să joace.

Vestile bune nu se opresc aici, numele prezentate mai sus fiind doar o parte dintre artizanii digitalizării sistemului financiar care vor urca pe scena evenimentului Future Banking. Inscrie-te la eveniment AICI și te vom ține la curent.

Future Banking 2020: lista completă a panelurilor

Ziua I (12 mai)

  • Panel Rebels vs. traditional bankers: is there a market for everyone?
  • Panel The battle of mobile apps: what's hygiene and what’s show-off?
  • Fireside chat Onfido: frictionless KYC
  • Panel The future of card payments: biometric cards & the challenges of SCA
  • Panel Innovating in mortgage lending: can banks go fully digital on this niche?

Ziua 2 (13 mai)

  • Panel The “frenemy” conundrum: can banks and Fintechs develop a perfect symbiosis?
  • Panel Applications of AI in banking | “powered by” Temenos
  • Panel Gen Z, the customers of the near future
  • Panel Retailers of the future at the confluence of banking and e-commerce

Lista completă a speakerilor si agenda o găsești AICI.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri