25 Noiembrie 2021

Surse: Florin Cîțu a semnat acordul de finanțare dintre România și Comisia Europeană, pentru PNRR



Florin Cîțu a semnat acordul de finanțare dintre România și Comisia Europeană pentru Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta fost ultimul document semnat de Florin Cîțu, în calitate de ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Documentul semnat de liderul PNL a fost ultimul aprobat de acest minister, înainte de învestirea Guvernului nou condus de Nicolae Ciucă.

Când va primi România primii bani din PNRR

România va beneficia de 1,8 miliarde de euro, bani din PNRR, ce vor fi virați în decurs de cel mult două luni, potrivit unor surse Digi24. Dan Vîlceanu, noul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene a transmis că acești bani de la Comisia Europeană vor intra în decembrie, în conturile României. Acesta a spus că este vorba despre un avans de 3,9 miliarde de euro, potrivit sursei citate.

„Mai avem de adoptat Ordonaţa de Urgenţă privind fluxurile financiare, iar în ceea ce priveşte partea de granturi am aprobat deja un memorandum. Mai avem de adoptat un memorandum pe partea de împrumuturi, dar nu am emoţii că nu vor intra aceşti bani. Singura problemă aşa cum am spus şi în cadrul audierilor este că trebuie decis modul în care cheltuielile din acest avans sunt înregistrate în contabilitate”, a precizat Vîlceanu, la finalul dezbaterilor din Parlament.

Citește și: România, o țară ”greu de guvernat”: câți premieri am schimbat în ultimii 6 ani



Citeste si