7 Noiembrie 2007

Bancpost: Firmele mici vor putea rambursa banii dupa posibilitati



Bancpost a lansat o solutie de finantare pentru firmele mici, in valoare de pana la 350.000 de euro sau echivalentul in lei, dolari sau franci elevetieni, rambursarea sumelor urmand sa fie facuta in functie de posibilitatile imprumutatului, nu prin rate fixe lunare.

Produsul tinteste fimele cu cifra de afaceri de pana la 500.000 de euro, sau intreprinzatorii individuali, precum asociatii familiare, persoane fizice autorizate sau cei cu profesiuni liberale.

De asemenea, banca si-a propus sa vanda mai multe credite pentru consum in perioada Sarbatorilor, astfel ca pana la jumatatea lunii viitoare nu percepe comision de acordare la creditul "Imediat". Promotia include creditele acordate in lei si in euro. Totodata, aceste credite permit si o perioada de gratie de trei luni, timp in care clientul plateste doar dobanda aferenta sumei imprumutate, fara sa ramburseze si rate din principal.

Bancpost, a obtinut un profit net de 14,5 milioane euro in primele noua luni ale acestui an din afacerile derulate pe piata romaneasca, interval marcat de lansarea a trei noi afaceri.

Portofoliul de credite al Bancpost s-a dublat (+101%) in trimestrul al treilea 2007 fata de acelasi interval din 2006, pana la 2,8 miliarde euro, iar depozitele atrase de la clienti au ajuns la 1,2 miliarde euro la finalul lunii septembrie.



Citeste si