8 Octombrie 2008
Dafora versus Rompetrol Well Analiza comparativa
Sectorul de activitati de servicii anexe extractiei petrolului brut si a gazelor naturale de la Bursa de Valori Bucuresti, din care fac parte si companiile Dafora (DAFR) si Rompetrol Well Services (PTR), va evolua in ultimul semestru al anului in stransa legatura cu conditiile macroeconomice. Analistii chestionati de Wall Street sunt de parere ca aceste actiuni vor urma tendinta pietei in 2008 in ciuda performantelor financiare bune.
Rezultatele financiare bune nu au facut fata trendul descendent al pietei
La sfarsitul primului semestru al acestui an veniturile si cheltuielile totale au fost realizate in proportie de 42%, respectiv 44%, iar profitul estimat in masura de 21%.
Dupa primele sase luni ale anului DAFR a raportat datorii de 216,18 milioane lei (54,8 mil. euro) si o cifra de afaceri neta de 119,34 milioane lei (30,2 mil. euro).
Si PTR se bucura de un profit in crestere. In S1 din acest an Rompetrol Well Services a obtinut un profit net de 12,9 milioane lei (3,2 mil. euro), cu 44% mai mare decat cel inregistrat in primul semestru din 2007, explica Daniela Turcas, analist la IFB Finwest Arad. Conform raportului companiei, dinamica ascendenta este o consecinta a adaptarii la cerintele segmentului de piata in care isi desfasoara activitatea.
Cifra de afaceri realizata in prima jumatate din 2008 a fost de 47,3 milioane lei (12 mil. euro), fiind mai mare cu 18,32% fata de cea din S1 2007.
Aceste realizari au fost influentate pozitiv de cresterea investitiilor in domeniul extractiei titeiului si gazelor, ca urmare a cresterii cotatiilor acestor marfuri pe piata mondiala.
DAFR si PTR - Analiza fundamentala
Conform cotatiilor finale de ieri, actiunile Dafora se tranzactioneaza la un raport pret/profit pe actiune (P/E sau PER) de 7,24, in timp rata de pret/valoarea contabila (P/BV) este de 0,69. “Din punctul de vedere al indicatorului PER, actiunile se situeaza chiar mai bine decat SIF-urile in perceptiile investitorilor”, declara Daniela Turcas.
Rata profitabilitatii (ROA) pentru compania din Medias este de doar 1,26, in timp ce rata rentabilitatii financiare (ROE) este de 3,01%.
In cazul Rompetrol Well Services ratele de crestere a profitabilitatii si rentabilitatii financiare sunt mai mari, de 12,7%, respectiv 14,75%.
Valoarea P/BV pentru titlurile PTR este de 1,21, iar raportat la indicatorul P/E de 4,99, actiunile sunt mai ieftine decat cele DAFR.
Evolutia viitoare va depinde de piata
Specialistul Confident Invest se asteapta la o evolutia buna a acestor actiuni pe termen mediu si lung luand in considerare sectorul de activitate in care opereaza, cat si corectiile puternice inregistrate in ultimul an.
“Este greu de estimat in prezent evolutiile titlurilor, in special pe o piata emergenta cum este piata de capital din Romania, in care analiza fundamentala si analiza tehnica nu mai reprezinta tehnici eficiente de estimare a potentialului de crestere si in cele din urma a pretului actiunii, respectiv de previzionare a momentelor de intrare si iesire din piata”, sustine Daniela Turcas.
Aceasta afirma ca semnalele evidentiate de indicatorii de analiza tehnica sugereaza un final de trend descendent, iar nivelul preturilor consemnate in piata par a fi “o invitatie de cumparare”. Totusi, specialistul isi mentine opinia ca, in aceasta conjunctura, nu considera inca oportune recomandarile investitionale, oricare ar fi orizontul de investire.
Investitiile in aceste actiuni presupun anumite riscuri
In cazul Dafora, o parte importanta din venituri se datoreaza activitatii din constructii, ponderea acestor venituri fiind tot mai mare de la un an la altul in cifra de afaceri. De altfel, dinamica sectorului de constructii in Romania este superioara celei din domeniul de foraj. “Presupunand ca managementul companiei nu va opera o divizare a companiei trecand activitatea de constructii in portofoliul altei firme, nu este exclus ca in cadrul evaluarilor viitoare comparatia DAFR/PTR sa nu isi mai aiba rostul”, continua Pacesila.
Investitorii ar trebui sa ia in calcul astfel schimbarile ce pot sa apara la nivel de organizare a activitatii societatii: divizare care sa duca la o separare clara a celor doua activitati, precum si o posibila fuziune Dafora-Condmag, sustine reprezentantul Confident Invest.
In ceea ce priveste Rompetrol Well Services, un prim avantaj ce deriva din preluarea pachetului majoritar al grupului Rompetrol de catre KazMunaiGaz poate fi participarea la proiectele acesteia de a se extinde la nivelul pietelor europene.
PTR “sta bine” si din punctul de vedere al lichiditatilor, cu un grad de indatorare redus, un avantaj in special in conditiile actuale de piata, cu politici de creditare ale sistemului bancar mult restranse fata de anul trecut.
Comparativ, din acest punct de vedere gradul de indatorare al Dafora este mai ridicat, iar nivelul investitiilor avute in vedere pentru anii urmatori poate fi afectat in lipsa unei schimbari a politicii de finantare a companiei, precum si in situatia in care turbulentele pietelor financiare vor mentine un cost ridicat al creditarii pe o perioada mai lunga de timp. De asemenea, activitatea de constructii poate fi cea mai afectata, sursele de finantare fiind din ce in ce mai greu de obtinut pentru acest sector, conchide Asset Manager-ul Confident Invest.