15 Decembrie 2010

Recomandare de mentinere pentru Antibiotice de la Target Capital



Casa de brokeraj Target Capital recomanda mentinerea actiunilor Antibiotice (ATB) si ofera un pret-tinta pentru urmatoarele 12 luni de 0,678 lei/actiune, cu 12% mai mare decat ultima cotatie din piata, potrivit unui raport de analiza.

“Pretul tinta pentru urmatoarele 12 luni pentru titlurile ATB este de 0,678 lei. Pretul-tinta a fost determinat prin ponderea rezultatelor din analizele DCF si comparativa. In ceea ce priveste analiza DCF am incorporat rezultatele financiare la 9 luni, majorarea de capital social si am actualizat scenariul macroeconomic”, se arata in raport.

In primele noua luni ale anului cifra de afaceri a companiei a urcat cu 12%, la 177 milioane lei, iar profitul din exploatare a crescut cu 33% fata de perioada similara din 2009, pana la 34 milioane lei.

“La 9 luni rezultatele companiei s-au situat in linie cu estimarile din scenariul nostru central din luna septembrie. Remarcam evolutia exporturilor companiei in aceasta perioada, cu un avans de 51%, la 38,4 milioane lei. Exporturile de produse finite au avansat cu 67%, pe fondul demararii livrarilor catre Statele Unite. Cu toate acestea, remarcam evolutia canalului farmacii, cu un avans de 25,5%, pana la 110,79 milioane lei, determinat de cresterea pretului mediu, dar si de majorarea vanzarilor cantitative”, explica Andrei Radulescu, senior analist la Target Capital.

Compania a anuntat recent ca va lansa in 2011 primele produse pentru tratamentului cancerului, data fiind dinamica consemnata de acest segment in ultima perioada.

Managementul estimeaza ca pretul acestor produse va fi mai mic comparativ cu cele existente in piata, dar si raportat la produsele generice, se mai arata in raportul de analiza.



Citeste si