Angry Birds Space, noua versiune a celui mai popular joc pentru telefoanele mobile, nu va fi disponibila si pe platforma Windows Phone a Microsoft, aceasta fiind o lovitura pentru grupul finlandez Nokia care foloseste sistemul de operare pe telefoanele sale, relateaza Bloomberg.
"Suntem pe primul loc in magazinul de aplicatii al Windows Phone, dar ar fi un efort prea mare pentru noua versiune, ar trebui sa rescriem complet aplicatia", a declarat Peter Vesterbacka, directorul de marketing al producatorului finlandez al jocului, Rovio Entertainment Oy, informeaza Mediafax.

Vesterbacka a aratat ca Rovio a lansat joi vanzarea noii versiuni a jocului pentru iPhone si telefoanele dotate cu platforma Android a Google, dar nu intentioneaza sa realizeze o varianta a Angry Birds Space si pentru Windows Phone.

Nokia mizeaza pe sistemul de operare Windows Phone pentru relansarea afacerilor cu smartphone-uri. Lipsa Angry Birds ar putea ingreuna eforturile companiei de a atrage utilizatorii pasionati de jocuri si a convinge dezvoltatorii de aplicatii ca platforma se dezvolta.

"Este ingrijorator pentru Windows Phone, intrucat sugereaza ca Rovio nu are incredere in viitorul platformei. Avand in vedere ca prima versiunea a jocului este deja pe primul loc in magazinul de aplicatii al Windows Phone, este clar ca nimeni altcineva nu se va astepta sa castige bani cu aplicatii pentru aceasta platforma", a declarat Richard Windsor, analist la Nomura.

Directorul general al Nokia, Stephen Elop, a lansat mai multe modele de telefoane cu sistemul Windows Phone, din octombrie anul trecut, si intentioneaza sa aduca telefoanele si in China, unde Angry Birds a fost lansat anul trecut.

"China a fost a doua mare piata pentru Rovio, unde am inregistrat cea mai mare crestere, si ar putea deveni cea mai mare in acest an", a spus directorul Rovio.

Purtatorul de cuvant al Nokia a refuzat sa comenteze. Actiunile Nokia au scazut cu 33% in ultimele 12 luni.

Compania finlandeza a adoptat Windows Phone anul trecut, dupa ce a constatat ca sistemele Symbian si MeeGo nu tin pasul cu platforma cu cel mai mare ritm de crestere, Android, si cu iPhone.

Microsoft intentioneaza sa introduca platforma Windows Phone pe 23 de noi piete, la un total de 63, si sa instaleze sistemul si pe smartphone-uri mai ieftine. Compania americana vrea sa intre rapid pe piete cu economii in dezvoltare unde Google si Apple sunt mai putin prezente, inainte ca telefoanele mai ieftine cu sistem Android sa intareasca pozitia Google.

"Este un cerc vicios, unde lipsa aplicatiilor inseamna lipsa utilizatorilor si invers", a spus analistul de la Nomura.

Directorul Rovio a aratat ca deocamdata este prea costisitor pentru companie sa adapteze noi jocuri pentru Windows Phone.

"Platforma iOS a Apple si Android sunt mai mari decat oricare alte platforme. Dorim sa fim pe toate ecranele, dar trebuie sa luam in considerare costurile de aprovizionare cu aplicatii a platformelor mai mici. Cu Windows Phone este nevoie de multa munca pentru suportul tehnic", a explicat el.

Angry Birds ar putea ajunge la 1 miliard de descarcari in urmatoarele cateva luni, sustinut de introducerea versiunii Space, si la 2 miliarde de descarcari pana la sfarsitul acestui an. In primul an de la lansarea jocului au avut loc 50 de milioane de descarcari.
Rovio urmeaza sa lanseze alte patru jocuri Angry Birds pana la sfarsitul acestui an.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri