Videoclipurile de pe platforma Vevo, principalul furnizor de continut al site-ului de partajare de fisiere video YouTube, sunt vizualizate in fiecare luna de aproximativ 6 miliarde de ori, informeaza Reuters.

Videoclipurile Vevo - o platforma care este controlata de Universal Music Group si Sony Music Entertainment - au atras aproximativ 6 miliarde de vizualizari in luna decembrie, cu 45% mai mult fata de perioada similara a anului 2012, a declarat Rio Caraeff, chief executive officer (CEO) al platformei.

Potrivit acestuia, circa 65% dintre videoclipurile Vevo sunt vizionate de pe telefoane mobile, scrie wwww.Mediafax.ro.

"La nivel mondial, totul se rezuma la tehnologia mobila", a declarat Rio Caraeff, marti, in timpul unei conferinte organizate la Miami. "Telefoanele mobile, tabletele si televizoarele sunt dispozitivele care atrag majoritatea vizualizarilor", a spus Caraeff.

Acesta a precizat ca din ce in ce mai multi oameni vizioneaza videoclipuri Vevo de pe smartphone-uri, tablete si dispozitive TV conectate la internet, de tipul Apple TV, Roku si XBox.

Din cele aproximativ 6 miliarde de vizualizari pe luna, 5 miliarde provin de la persoane din afara SUA, in special din tari precum Marea Britanie si Germania, a mai spus Caraeff.

Platforma Vevo este disponibila in peste 13 tari (intre care nu se numara si Romania, n.r.) si urmeaza sa fie lansata in curand si in Mexic.

Cel mai vizualizat videoclip Vevo din toate timpurile este "Baby" al cantaretului Justin Bieber, care are peste un miliard de vizionari, potrivit cifrelor furnizate de platforma. Anul trecut, videoclipul "Just Give Me a Reason" al cantaretei Pink se situa pe primul loc in topul celor mai vizualizate videoclipuri Vevo.

Compania Vevo are sediul central in New York, actionarul majoritar al acesteia fiind Sony Music Entertainment si Universal Music Group, in timp ce actionarul minoritar este Abu Dhabi Media.

Vevo este principalul furnizor de continut al YouTube. Parteneriatul celor doua companii dateaza din anul 2009 si s-a incheiat in decembrie 2012, insa a fost reinnoit temporar in timp ce reprezentantii YouTube si Vevo au negociat o prelungire a acestuia.

In iulie 2013, site-ul YouTube, detinut de grupul Google, a anuntat ca a facut o investitie in Vevo, dupa cum informa la momentul respectiv variety.com.
La momentul respectiv Billboard relata ca YouTube detine aproximativ 7% din platforma Vevo, in care a investit o suma cuprinsa intre 40 si 50 de milioane de dolari.

Potrivit lui Rio Caraeff, Chief Executive Officer (CEO) al Vevo, platforma poarta discutii cu potentiali investitori pentru a-si extinde operatiunile, refuzand sa precizeze despre ce investitori este vorba. Insa, conform publicatiei The Wall Street Journal, reprezentantii Vevo au purtat discutii in acest sens cu firma internationala de servicii financiare Guggenheim Partners.

Saptamana trecuta, Vevo si-a extins parteneriatul cu grupul Yahoo, care a inceput in 2012. Ca urmare a acestui parteneriat videoclipurile Vevo vor fi disponibile pe platforma de continut video a Yahoo, Yahoo Screen, in SUA si Canada.

Este de asteptat ca acest parteneriat sa fie extins in curand si in Marea Britanie, Germania, Spania, Franta si Italia, dar si pe aplicatia pentru smartphone a Yahoo Screen.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri