14 Aprilie 2011

iFond Financial distribuie un dividend brut de 11,4 lei



Consiliul de Administratie al SAI Intercapital Investment Management, administrator al fondului inchis de investitii iFond Financial Romania, propune pe baza rezultatelor preliminate aferente exercitiului financiar 2010 (neauditate) acordarea investitorilor in fond a unui dividend brut in valoare de 11,40 RON/unitate de fond.

Data de inregistrare propusa este 11 mai 2011. Dividendul platit fiecarui investitor in fond va fi stabilit proportional cu numarul de unitati de fond detinute la data de inregistrare.

Anul trecut, iFond Financial Romania a inregistrat un profit preliminat neauditat de 456.710 lei, din care Consiliul de Administratie propune repartizarea unei sume de 456 mii lei in dividende catre investitori, rata de distributie preliminata propusa pentru anul 2010 fiind de 99,84% din profitul obtinut.

Investitorii vor putea opta pentru plata dividendelor intr-un cont bancar sau prin mandat postal in perioada 16-20 mai 2011 printr-o cerere transmisa administratorului fondului; pentru investitorii care nu isi vor exprima aceasta optiune, plata se va face prin mandat postal.

Termenul de distributie a dividendelor va fi 25-27 mai 2011.

Societatea de administrare va retine si plati impozitul pe dividende, conform reglementarilor legale in vigoare, precum si comisioanele legate de efectuarea platilor.



Citeste si