30 Ianuarie 2012

Nou record la Sibex: Valoarea tranzactionata a depasit 100 mil. dolari



Bursa din Sibiu si-a batut propriul record dupa numai o zi. Miercuri, Sibex anunta cel mai bun volum din ultimii 4 ani iar joi a anuntat o noua valoare maxima: 40.172 contracte futures si optiuni, insumand 336 milioane de lei.

In ultimele doua sedinte de tranzactionare s-au incheiat 78.127 de contracte futures si optiuni cu o valoare de aproximativ 581 milioane de lei .

Valoarea de ieri, de 336.003.283 lei reprezinta un maxim istoric, precedentul record fiind in 2006: o valoare de 209.076.312,3 lei, aferenta volumului record de 70.467 contracte din 9 noiembrie 2006.

In sesiunea de ieri, cele mai mari volume s-au inregistrat pe contractul futures bazat pe indicele Dow Jones. La ora 23.15, cotatia de inchidere a fost 12.682 puncte, in scadere cu 6 puncte, dupa ce pe parcursul zilei index-ul a atins un maxim de 12.783 puncte pentru scadenta martie. Volumul total pentru primele trei scadente listate a fost de 21.558 de contracte futures, cel mai mare volum inregistrat intr-o singura sedinta de tranzactionare de la lansarea acestui indice in Romania, se arata in comunicatul remis de Sibex.

Uncia de aur a fost intens speculata la Sibex. S-au incheiat 15.856 contracte cu marimea de o uncie si 945 cu marimea de 10 uncii, numarul total al pozitiilor deschise fiind de 3.966. Volatilitatea a fost mult mai redusa ca in sedinta de miercuri, scadenta februarie cotandu-se intre un minim de 1.704,9 dolari si un maxim de 1729,5 dolari. Pretul de inchidere a urcat cu 13 dolar pana la 1723.3 dolar .

In sectorul derivatelor pe actiuni s-au consemnat cresteri. SIF5 a fost cotat la martie la pretul de 1.2248 lei/actiune (+2,92%) iar derivatul Fondul Proprietatea a urcat cu 1,83% pana la 48.5 bani.

Euro a pierdut aseara in fata dolarului cat si in fata leului. Cotatiile pentru cele doua perechi valutare la scadenta martie au fost 1,3102 si respectiv 4.34 lei.



Citeste si