2 Februarie 2012

Boc a numit-o pe Andreea Paul Vass in comisia de privatizare a Hidroelectrica



Andreea Paul-Vass, consilier pe probleme economice al premierului, a fost numita in postul de membru al comisiei pentru coordonarea procesului de privatizare a companiei Hidroelectrrica, prin decizie a primului-ministru, scrie Mediafax.

Listarea Hidroelectrica a fost decisa de actionarii companiei, vineri, in AGA, dupa ce Guvernul a avizat inceperea procedurilor de cotare la Bursa a companiei, conform intelegerii cu Fondul Monetar International (FMI).

Autoritatile romane au convenit cu FMI ca procedurile de listare a Hidroelectrica sa fie incheiate pana la sfarsitul lunii octombrie a acestui an, urmand ca in primele doua luni sa sa fie angajata o banca de investitii care sa pregateasca operatiunea.

Fondul Proprietatea detine 19,94% din actiunile Hidroelectrica si isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titlurile emise in cadrul majorarii de capital. Hidroelectrica are un capital social de 4,474 miliarde lei.

In urma cu zece zile, directorul general al Transelectrica a fost inlocuit cu Adrian-Victor Vevera, consilier personal al premierului Emil Boc. Numirea sa a fost criticata in presa, care a reclamat lipsa informatiilor care sa indice competentele acestuia in domeniu, iar dupa patru zile acesta a demisionat din pozitia de presedinte al Consilului de Administratie, dar a ramas membru al Consiliului.



Citeste si