5 Aprilie 2012

Fondul Proprietatea, pe Bursa din Varsovia. Actionarii aproba, in principiu, listarea secundara



Actionarii Fondul Proprietatea (FP) au aprobat, in principiu, listarea secundara pe Bursa din Varsovia. Fraklin Templeton, administratorul FP, va prezenta un plan detaliat catre actionari pana cel tarziu pana la data de 31 mai 2012.

Listarea secundara a fost aprobata cu 98% din voturile actionarilor prezenti la adunarea generala de miercuri. Cvorumul AGA este de 45%.

“Din discutiile cu bancherii de investitii a rezultat faptul ca aceasta este cea mai buna solutie pentru FP. Multe persoane cred ca singurul motiv pentru care am ales Varsovia este acela ca sunt polonez. Cei care lucreaza cu noi sunt sigur ca sunt de acord ca aceasta este in prezent cea mai buna alegere”, a spus Greg Konieczny, managerul Fondul Proprietatea, in cadrul AGA.

O parte din micii actionari s-au aratat nemultumiti in AGA de faptul ca singura alternativa oferita pentru listarea secundara este Bursa din Varsovia.

“Nu excludem ca in viitor sa facem si o a treia listare, pe alta bursa, daca listarea la Varsovia va aduce beneficii. Daca actionarii vor propune o alta piata pentru listarea secundara, atunci vom introduce si aceasta optiune pe ordinea de zi a unei AGA viitoare”, a declarat Konieczny.

Managerul FP a aratat ca Fondul ar fi a paisprezecea cea mai mare companie de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB)

Sursa imagine: ceefinancialhub.eu



Citeste si