SSIF Broker a listat la Bursa de Valori Bucuresti doua produse structurate cu activ suport pe indicele Dow Jones, devenind astfel primul broker local de retail care emite astfel de produse. Mai mult, singurul intermediar listat la BVB a propus prelungirea orarului de tranzactionare a structuratelor si emitentilor internationali pana la ora 23.00.
In sedinta de ieri au debutat la tranzactionare certificatele Turbo long si short, cu activ suport pe indicele Dow Jones Industrial Average.

„Acest produs este primul dintr-o serie lunga. Avem deja un prospect general pentru structurate, aprobat de CNVM, si vom aduce mai multe produse, inclusiv cu active suport locale. Este dovada ca si brokerii locali pot lansa structurate, fara sa aiba in spate departamente super sofisticate si complexe”, a declarat directorul general al SSIF Broker, in deschiderea sedintei oficiale a BVB, cu ocazia lansarii celor doua produse.

Chis a mai spus ca a existat si posibilitatea lansarii acestor produse la Sibex, dar au ales BVB, existand deja mai multe produse din aceasta categorie. La Sibiu se tranzactioneaza contractul futures cu activ suport Dow Jones, care este printre preferatele investitorilor.

SSIF Broker a propus Bursei de Valori Bucuresti sa prelungeasca programul de tranzactionare pana la ora 23:00, pentru produsele structurate si actiunile internationale.

"Pentru un investitor este frustrant sa vada ca dupa ora 18:30 pietele se misca in sens contrar pozitiei sale si si nu isi poate inchide pozitia. SSIF-urile care sunt active pe Sibex au deja cate un om care sta pana la ora 23.00 si cred ca acelasi om poate sta si pe BVB", a declarat directorul general al SSIF Broker, Grigore Chis.

Inainte de lansarea structuratelor pe Dow Jones, reprezentantii SSIF Broker au facut un sondaj printre clienti. Acestia au fost incantati de lansarea produselor cu activ suport pe indici internationali, dar au punctat ca „punct slab” orarul de tranzactionare scurt.

Certificatele Turbo-Long ii dau posibilitatea investitorului de a profita de pe urma unei piete in crestere. Daca valoarea activului suport creste, si valoarea certificatelor creste intr-o rata echilibrata. Pe de alta parte, certificatele Turbo Shorta oferta posibilitatea de a profita de o piata in scadere, urmarind evolutia inversa a activului suport.

Diferenta intre un certificat Turbo si unul simplu consta in faptul ca suma necesara pentru o investitie care sa dea aceeasi rata de participare in activul suport este considerabil mai mica.

De asemenea, la certificatele Turbo se poate seta o bariera (stop loss), care sa genereze inchiderea prematura a emisiunii. In functie de pretul mediu la care certificatul este lichidat, investitorii vor primi o valoare de rascumparare. In cel mai negativ scenariu posibil, aceasta valoare este 0 – astfel ca pierderea maxima este suma investita initial.

Acestea sunt vizate in special de speculatori, fiind adresate celor cu toleranta crescuta la risc. Si investitorii pot folosi aceste produse pentru hedging pe portooliu – alocand o mica suma, pe care sunt dispusi sa o piarda, dar care le poate asigura protectia fata de o tendinta nedorita a pietei.

Directorul General al Broker Cluj a mai spus ca firma a investit 350.000 de euro in back-office, in ultimele luni.

Piata Produselor Structurate a fost lansata de BVB in 8 iulie 2011.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri