Afacerile Laminorul Braila s-au prabusit in primul semestru fata de perioada similara din 2011, de la 480,8 milioane de lei la 110 milioane lei, iar pierderile au crescut de 6 ori, la 59,6 milioane lei, pe fondul crizei economice globale care a dus la reducerea comenzilor si scaderea preturilor, informeaza Mediafax.

In prima jumatate a anului trecut, pierderile producatorului de feroaliaje si metale feroase controlat de grupul rus Mechel au totalizat 9,8 milioane de lei.

De asemenea, veniturile Laminorul Braila au scazut drastic, de la 602 milioane de lei la 132,7 milioane de lei, in timp ce cheltuielile au fost reduse intr-un ritm asemanator, la 192 milioane de lei, fata de 612 milioane lei in primele sase luni din 2011, potrivit unui raport transmis de companie Bursei de Valori Bucuresti.

Compania a raportat pentru primul semestru afaceri de 110 milioane de lei, de peste patru ori mai reduse comparativ cu anul trecut. Cifra de afaceri in perioada de referinta din 2011 a fost de 480,8 milioane de lei.

Cel mai recent transfer cu actiunile Laminorul s-a perfectat la Bursa de Valori Bucuresti in 30 iulie, la un pret de 0,48 lei. La aceasta cotate, capitalizarea firmei este de 23,2 milioane lei (5 milioane de euro).

Grupul rus Mechel controleaza indirect, prin compania Donau Commodities, un pachet de 90,9% din actiunile Laminorul Braila. Alti actionari detin 8,8% din actiuni, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are o participatie de 0,2%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Guilty Pleasure intra in zona horeca si estimeaza triplarea afacerilor