21 Decembrie 2012
Sperante pentru bursa? Cat de conectati sunt ministrii cu piata de capital
La capitolul asteptari si sperante, piata de capital n-a stat niciodata prost, chiar daca la proiecte si realizari situatia nu este la fel de fructuoasa. Pe final de an, bursa primeste un nou motiv de optimism: un guvern cu ministrii contectati cu piata de capital. Reintoarcerea vechiului prieten al Bursei, Varujan Vosganian, sau numirea Mariei Grapini pot fi motive de optimism ca Guvernul Ponta 2 ar putea fi mai aplecat spre piata, chiar daca programul de guvernare nu prevede nimic concret in acest sens.
Varujan Vosganian
De fapt, este probabil singurul ministru din zecile de guverne din istoria post-decembrista, care a inteles cu adevarat si a incercat sa sustina piata de capital.
Masurile lui au fost controversate si comentate, dar in mandatul sau a declarat public si a anuntat masuri explicite de sustinere a pietei de capital.
De exemplu, in toamna anului 2008, Vosganian a spus ca nu va ramane indiferent fata de criza financiara internationala, care s-a reflectat in ultimele zile prin deprecieri puternice pe piata de la Bucuresti, si a anuntat ca a avut deja o intalnire cu premierul si cu membri din conducerea BVB pe aceasta tema , urmand ca astazi si maine sa fie decise masurile de sprijinire a Bursei. Aceste declaratii au fost criticate de brokeri la vremea respectiva.
Vosganian a sustinut desfiintarea pragului la SIF-uri si incurajarea investitorilor prin masuri fiscale si chiar a recunoscut ca bursa duce lipsa de prieteni in mediul politic.
Intoarcerea sa la ministerul Economiei poate fi interpretat drept un semnal pozitiv, in portofoliul pe care il gestioneaza fiind multe companii pe care bursa le asteapta de multi ani.
Maria Grapini
In primavara anului trecut, Maria Grapini spunea, la o conferinta, ca IMM-urile se afla intr-un cerc vicios atunci cand vine vorba de listare. Astfel, majoritatea firmelor care vor sa vina pe BVB duc lipsa de fonduri, insa pe bursa ajung in general doar companiile puternice care au deja asigurata o buna parte din finantare.
“Se marita tot fata care are avere. Nimeni nu poate ajuta firmele aflate in deficit de finantare, nici bursa, nici chiar statul. Cand vine vorba de platit taxe, statul imi trateaza fiecare firma separat, dar cand cand vreau fonduri europene ma trateaza ca pe un mare grup. Eu nu inteleg cum poate o bursa sa fie mare intr-o economie atrofiata, pe care statul nu o ajuta”, declara atunci Grapini.
Prezenta in Guvern a unui ministru care intelege rolul si functionarea pietei de capital romanesti este un avantaj urias si rar intalnit pana acum. Mai ales ca Maria Grapini este ministru delegat pentru IMM si mediul de afaceri, rolul sau poate fi esential.
Liviu Voinea
La 37 de ani, el si-a construit o cariera si o reputatie de specialist ineconomie, obtinand doctoratul in aceasta disciplina la doar 24 de ani. Voinea a absolvit in 1997 Facultatea de Relatii Economice Internationale din ASE, iar in 1998 a obtinut titlul de Master in Administrarea Afacerilor (MBA) la Stockholm University School of Business.
El are o specializare in "sociologia bunastarii", la Universitatea Bucuresti si o diploma in statistica in stiintele sociale la University of Essex, Marea Britanie.
In prezent, Liviu Voinea este secretar de stat in Ministerul Finantelor. El a fost numit, in presa, "analistul de serviciu" pe teme economice al PSD si, ulterior, al USL.
Mihai Voicu
Conform declaratiei sale de avere, acesta are detineri la Alumil, Antibiotice SA, SSIF Broker, BRD, OMV, Banca Transilvania si toate cele 5 SIF-uri.
Detinerile sale insumeaza 48,5 mii lei (peste 10.000 de euro). De asemenea, Voicu mai are de primit si dividende de aproape 1000 de euro de la o parte dintre aceste companii. Cea mai importanta pondere in portofoliul sau o are Banca Transilvania (21,5%), urmata de Petrom (11% din portofoliu).
Specialistii spun ca nu este un lucru surprinzator faptul ca doar un ministru este investitor pe bursa. Nici pana acum, ceilalti ministri care s-au perindat prin diversele guvernari nu au dat dovada de o implicare activa in dezvoltarea pietei de capital, cu mici exceptii.
Mariana Campeanu si Daniel Chitoiu
Campeanu mai are depozite, conturi si fonduri de investitii, asigurari sau pensii in valoare totala de aproximativ 133 mii lei, la Bancpost, BRD, ING, RBS sau Raiffeisen Bank.
Si Ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu (foto), are legaturi tangentiale cu piata de capital romaneasca. In declaratia sa de avere apar 10 actiuni la BCR Asset Management, in valoare de 20 de lei, aflate in lichidare si 12 actiuni la BCR Asigurari, in valoare de 120 lei.
Ministrul mai detine 4000 de titluri la Compania de Asigurare Reasigurare Exim Romania SA, insumand 40.000 de lei.