Bursa a crescut cu 1,65%, intr-o piata unde atentia speculatorilor a fost axata in principal pe titlurile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) care au urcat cu aproape 15%, limita maxima de variatie admisa pentru majoritatea actiunilor, dar si pe alte titluri mai putin lichide.
Actiunile Bancii Carpatica au urcat vizibil, cu peste 4%, inca din primele minute, sustinute de plasarea mai multor ordine de cumparare, scrie Mediafax.

Punctul maxim de crestere a fost atins in jurul orei 12:20, cand era cu aproape 15% peste inchiderea de luni si imediat sub limita de variatie permisa pentru majoritatea actiunilor de la BVB.

In a doua parte a sedintei, pretul a ramas in punctul maxim de crestere, iar putinele ordine de vanzare plasate erau executate imediat. Totusi, tranzactiile din a doua parte a sedintei au insumat doar 59.000 de lei, fata de 421.000 de lei in prima jumatate a zilei.

La inchiderea pietei principale, actiunile bancii erau cotate la 0,0478 lei, pret cu 14,9% peste ziua precedenta. Pe partea de cumparare erau ordine pentru aproape 5,3 milioane de actiuni, insa la vanzare nu era niciun ordin. In total au fost realizate 506 operatiuni cu aceste titluri, in valoare cumulata de 480.000 de lei, astfel ca valoarea medie a unei tranzactii este de aproape 950 de lei.

Volumul de actiuni transferate reprezinta 0,33% din capitalul social al bancii.

Cresterea acestor actiuni a venit desi banca nu a facut niciun anunt in piata.

"Cred ca unii investitori incep sa speculeze o eventuala preluare a bancii, iar ordinele mai mari de cumparare i-au pus in miscare si pe speculatorii de zi cu zi. Banca Carpatica reprezinta o potentiala tinta in acest moment, dar nu vad vreo preluare finalizata prea curand, chiar daca zvonuri au existat inca din anii trecuti. Parerea mea este ca se cauta actiuni bune, se cauta oportunitati pentru investirea banilor, iar Carpatica arata foarte bine in acest moment avand in vedere structura portofoliului", a declarat seful departamentului de tranzactionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 1,82%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 1,74% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a avansat cu 1,68%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 1,98%.

Evolutia indicilor a fost sustina de cresterile inregistrate de titlurile OMV Petrom (2,05%), BRD (2,65%) si Banca Transilvania (3,45%), actiuni care au ponderi importante in calculul acestora.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF si al titlurilor Fondul Proprietatea, s-a situat cu 0,59% peste nivelul de luni. Titlurile SIF-urilor au incheiat cu cresteri de 0,24% - 1,83%, iar actiunile Fondului Proprietatea au scazut cu 0,43%.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 25,1 milioane lei (5,7 milioane euro), valoare cu 50% peste lichiditatea sedintei anterioare, de 16,8 milioane lei (3,8 milioane euro).

Cele mai lichide actiuni din piata au fost Banca Transilvania (9,9 milioane lei), Fondul Proprietatea (3 milioane lei) si OMV Petrom (3 milioane lei, din care doua dealuri de 872.000 de lei). Pretul titlurilor Bancii Transilvania a crescut cu 3,45%, la 1,41 lei, in timp ce actiunile OMV Petrom au urcat cu 2,05%, la 0,444 lei.

Alaturi de actiunile Bancii Carpatica, cresteri importante au inregistrat si titluri din randul secund de lichiditate, precum Dafora (7,14%), Condmag (7,47%) si Impact (13,39%).

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 196.000 de lei, valoare cu 35% sub rulajul de luni, de 300.000 de lei.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene evoluau incert, pietele de la Londra si Paris avansau cu 0,1% si, respectiv, cu 0,5%, iar bursa de la Frankfurt era in scadere cu 0,2%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri