6 Martie 2014

Ludwik Sobolewski candideaza pentru un loc in conducerea Televiziunii Poloneze



Ludwik Sobolewski, directorul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), candideaza pentru un loc in Consiliul de Supraveghere al TVP – postul national de televiziune al Poloniei, potrivit presei din aceasta tara.

Sobolewski s-a calificat in cea de-a doua etapa a concursului organizat de Consiliul National de Radio si Televiziune din Polonia. CEO-ul Bursei de Valori Bucuresti va candida cu alte 16 persoane, in final urmand sa fie alesi cinci membri ai boardului TVP.

Ludwik Sobolewski iese in evidenta fiind printre putinii candidati cu studii si experienta in domeniul financiar. Majoritatea participantilor la concurs au experienta in domeniul juridic sau in media; printre acestia se afla Andrzej Janicki - fostul director al TVP Katowice (filiala locala a televiziunii poloneze), Tadeusz Kowalski – directorul Arhivei Nationale de Film Polonez, Stanisaw Dziedzic – seful Departamentului pentru Cultura si Patrimoniu National Cracovia, Rafa Skapski – fost ministru adjunct in Ministerul Culturii din Polonia si Julius Maliszewski – fost director al postului public de radio polonez.

Pentru a fi selectati in cea de-a doua etapa a concursului, concurentii trebuiau sa detina cunostinte in finante si management. Experienta in mass-media a fost “binevenita, dar nu necesara”.

Ludwik Sobolewski a fost directorul general al Bursei din Varsovia (WSE) timp de sapte ani, perioada in care piata de capital poloneza a devenit cea mai mare din Europa Centrala si de Est in functie de capitalizarea companiilor listate. Sobolewski a fost demis de la conducerea WSE dupa ce presa poloneza a scris ca un asistent al sau a trimis un e-mail companiilor listate in segmentul de piata NewConnect, in care le solicita finantare pentru un film in care urma sa joace partenera sa de viata, Anna Szarek.

Polonezul a fost numit in functia de CEO al Bursei de Valori Bucuresti in iulie anul trecut. Ludwik Sobolewski se mai afla si in board-ul producatorului polonez de electricitate Patnow-Adamiw-Konin.

CEO-ul BVB a absolvit Universitatea Jagellonian in Cracovia si Universitatea Panthéon - Assas ( Paris II ).



Citeste si