Fondul britanic de investitii Argo Real Estate Opportunities (AREOF), care detine in Romania patru parcuri de retail, s-a delistat de pe platforma AIM a bursei de la Londra, pentru a nu mai fi obligat sa publice toate deciziile, in contexul restructurarii datoriilor.

"Compania este in proces de restructurare a mai multor datorii si exista progrese in acest sens in ultimele doua luni, insa termenii negocierilor urmeaza sa fie agreati. Credem ca delistrarea AREOF va permite companiei sa continue restructurarea acestor credite fara sa fie obligata de regulile impuse de listarea pe AIM sa faca publice deciziile. Avand in vedere complexitatea restructurarilor, aceste reguli au devenit impovaratoare pentru companie, iar publicarea anunturilor erau adesea in conflict cu interesele actionarilor", se arata intr-un anunt al fondului.

Compania are credite bancare in valoare totala de aproape 350 de milioane de euro, accesate in urma cu mai multi ani pentru parcurile de retail din Romania (Oradea, Sibiu, Iasi si Suceava) si Ucraina (Odessa). Cea mai mare parte a liniilor de finantare au fost accesate pentru proiectele din Romania, respectiv 253 de milioane de euro, cu scadenta in 2015 si 2016. Bancpost, Banca Romaneasca, Bank of Cyprus, Alpha Bank si KBC Bank au expunere pe proiectele Argo din Romania, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentantilor fondului, costurile asociate cu listarea au devenit disproportionate in raport cu valoarea pe care o aduce calitatea de companie listata.

"Vom lua in considerare revenirea pe platforma AIM sau pe o alta bursa importanta din Europa odata cu finalizarea procesului de restructurare a datoriilor, iar finantarea companiei va ajunge la un punct de stabilizare", mentioneaza sursa citata.

Citeste si:
Argo: Pana la 87% din vizitatorii centrelor noastre comerciale vin...
Argo: Pana la 87% din...

Argo detine parcurile de retail Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava, Era Shopping Park Oradea si, respectiv, Era Shopping Park Iasi, cumuland o suprafata totala inchiriabila de 271.000 mp.

Parcurile de retail din portofoliul Argo au rate de ocupare de peste 90%. Rata de ocupare din Era Shopping Park Oradea a ajuns la 92%, in Shopping City Sibiu la 96%, Shopping City Suceava va avea o rata de ocupare de 99% dupa deschiderea unui magazin Decathlon in aprilie, iar gradul de ocupare al Era Shopping Park Iasi este de 97%. Parcul comercial din Oradea este in insolventa de anul trecut, dupa un litigiu cu firma Constructii Bihor.

Sursa foto: London Stock Exchange/Shutterstock.com

Citeste si:
Cum poți face bani în timp ce dormi
Cum poți face bani în timp ce...
Sursa foto: London Stock Exchange/Shutterstock.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri