Transgaz Medias (TGN) propune actionarilor dividende in valoare cumulata de aproape 207 milioane lei (46,2 milioane euro), cu 17% sub cele distribuite anul trecut, suma reprezentand cu putin peste 60% din profitul net inregistrat anul trecut de companie, de 334,5 milioane lei (75,7 milioane euro).

Actionarii ar urma sa incaseze un dividend brut de 17,58 lei/actiune, cu 17% sub suma distribuita anul trecut, de 21,29 lei/actiune, scrie Mediafax.

Raportat la cel mai recent pret al actiunilor Transgaz la bursa, de 195,9 lei, randamentul dividendului brut este de aproape 9%.

Compania a acordat anul trecut dividende in valoare cumulata de 250,7 milioane lei, reprezentand 76% din profitul net inregistrat in anul 2012, de 329,3 milioane lei.

Distribuirea dividendelor va fi discutata de actionari intr-o AGA programata pentru 28 aprilie, potrivit unui convocator transmis, luni, de Transgaz Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Citeste si:
Cine sunt noii sefi ai Bursei de Valori Bucuresti
Cine sunt noii sefi ai Bursei...

Dividendele ar urma sa fie distribuite incepand cu data de 29 iulie.

In AGA, actionarii vor discuta si despre infiintarea unei reprezentante a companiei la Bruxelles.

Transportatorul national de gaze naturale este controlat de stat, care prin Secretariatul General al Guvernului detine 58,51% din actiuni.

Raportat la cel mai recent pret din piata al actiunilor Transgaz, capitalizarea bursiera a companiei este de 2,306 miliarde lei (514,6 milioane euro).

Citeste si:
Hidroelectrica mai face un pas spre bursa: compania selecteaza...
Hidroelectrica mai face un...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Citește și
Dividende 2015: cine va depasi "mamutii" Romgaz si Transgaz
Setari Cookie-uri