14 Ianuarie 2015

Print saudit: Petrolul nu mai revine niciodata la 100 dolari



Alwaleed bin Talal, un print saudit binecunoscut in presa straina mai ales dupa ce s-a declarat insultat de faptul ca Forbes la plasat “doar” pe locul 26 in lume in topul bogatilor, face de aceasta data una dintre cele mai indraznete estimari in cazul barilului de petrol: pretul “aurului negru” nu va mai reveni niciodata la 100 de dolari.

“Daca oferta ramane unde este in prezent, si daca cererea ramane slabe, puteti sa fiti siguri ca pretul petrolului va scadea mai mult. Dar daca o parte din oferta este retrasa din piata, si daca exista si o oarecare crestere a cererii, atunci preturile ar putea sa urce. Sunt insa sigur ca nu vom mai vedea niciodata o cotatie de 100 de dolari”, a declarat miliardarul saudit Alwaleed bin Talal, citat de MarketWatch. “Am spus-o si acum un an ca pretul petrolului peste 100 de dolari este artificial. Nu este corect”, a mai adaugat el.

Petrolul a scazut cu peste 56% din iunie si pana in prezent, barilul WTI tranzactionandu-se marti la 44,61 dolari, cel mai scazut pret din ultimii sase ani.

Alwaleed bin Talal spune ca guvernul Arabiei Saudite si alti mari producatori de petrol au fost surprinsi de prabusirea cotatiilor, insa decizia de a nu reduce productia pentru a-si pastra cota de piata ramane una buna. “Daca Arabia Saudita ar fi redus producia cu 1-2 milioane de barili, acei 1-2 milioane de barili ar fi fost oricum produsi de altcineva. Asta inseamna ca Arabia Saudita ar fi avut de infruntat doi factori negativi, o productie mai scazuta si preturi mai mici”, a mai declarat Alwaleed bin Talal.

Foto: Mediafax



Citeste si