Andrei Gerea: Discutiile privind noi listari la bursa ale companiilor de stat sunt premature

Discutiile privind noi listari la bursa ale companiilor de stat sunt premature, iar subiectul trebuie analizat impreuna cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), a declarat astazi ministrul Economiei, Andrei Gerea.

"Este prematur sa vorbim despre listari", a afirmat Andrei Gerea, intr-o conferinta organizata de Fondul Proprietatea. El a spus ca va fi nevoie de o discutie cu oficialii FMI in privinta elaborarii unui calendar al listarilor unor companii de stat, noteaza Mediafax.

Potrivit ministrului, in cazul Complexului Energetic Oltenia este nevoie de unele restructurari, astfel incat aceasta sa fie atractiva pentru investitori. Andrei Gerea a mai spus ca prioritatile sale la conducerea insitutiei sunt finalizararea strategiei energetice si continuarea reformei sectorului energetic.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern fata de FMI, urmatoarele companii energetice care ar trebui listate la bursa sunt Hidroelectrica si Complexul Energetic Oltenia. Prima dintre cele doua companii este insa in insolventa, iar cealalta are dificultati in privinta productiei si vanzarii electricitatii.

Vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara Mircea Ursache a declarat marti ca in atentia institutiei au ramas, pentru posibile listari, 15 companii din portofoliul Ministerului Economiei, 7 societati de la AVAS si altele de la alte ministere, cum ar fi Comunicatiile sau Turismul. El nu a nominalizat nicio companie.

Citeste si:
BVB a câștigat 3,5 mld. de lei din capitalizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri